V. Stoica

Competitorii electorali care se confruntă pentru ocuparea postului de primar în orașele Băicoi și Bușteni și în comunele Călugăreni și Dumbrava au intrat deja în cea de-a doua și ultima săptămână de campanie, înaintea alegerilor locale parțiale care se vor desfășura duminică, 11 iunie.
Așa cum candidații din cele patru localități se pregătesc de ziua cea mare, în urma căreia va fi câte un singur câștigător, acela care va întruni voturile majorității alegătorilor, și electoratul trebuie să știe ce măsuri au fost luate pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la aceste alegeri locale parțiale.
Potrivit unei hotărâri a Biroului Electoral Județean nr. 31 Prahova, alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secției de votare din cauza bolii sau a unei invalidități pot depune cereri de exercitare a dreptului de vot prin intermediul urnei speciale numai la secția de votare la care este arondat imobilul unde solicită să se deplaseze urna specială, cu condiția expresă de a avea domiciliul sau reședința în localitatea în care se află secția de votare.
Cererea de votare prin intermediul urnei speciale va putea fi depusă – potrivit deciziei Biroului Electoral Județean Prahova – inclusiv în ziua votării, prin orice mijloace, trebuie datată și semnată olograf și va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, seria și numărul actului de identitate.
Alegătorii cu domiciliul sau cu reședința în cele patru localități prahovene în care se vor organiza alegeri duminică, 11 iunie, și care sunt fie internați într-o unitate sanitară sau într-un așezământ social de pe raza localității pot solicita de asemenea urna specială. Și persoanele asupra cărora s-a luat măsura arestului la domiciliu pot vota prin intermediul urnei speciale, în condițiile în care fac o solicitare în acest sens către biroul electoral al secției de votare la care sunt arondate, cererea urmând să fie însoțită de o copie a hotărârii judecătorești în baza căreia s-a dispus arestul la domiciliu.
Urna specială trebuie să se afle în sediul biroului electoral al secției de votare la ora închiderii votării, respectiv la ora 21.00.