• Societatea Apa Nova Ploieşti a anunţat că astăzi va întrerupe alimentarea cu apă potabilă între orele 9.00 – 13.00, pe o serie de străzi din municipiu. Este vorba despre: Aleea Bahluiului (bl 130AB, 144ABC, 145ABC, 146, 147, 148, 149ABCD, 150AB, 162ABCD, 161A, 161B, 154A, 154B, 140, 141, 142, 143), strada Câineni, strada Orhideelor, Aleea Vărbilău (bl 152ABC, 153ABCDEFG), Aleea Streiului (bl 155ABCD, 156ABCD, 136ABC), Aleea Siliştei (bl 158A, 158B, 157A, 157B) şi între orele 10.00 – 12.00, pe strada Albinei şi pe strada Titu Maiorescu (nr 1 şi nr 3). Măsura a fost necesară având în vedere lucrările incluse în procesul de modernizare a serviciului public de alimentare cu apă potabilă. “Cerem scuze clienţilor pentru disconfortul creat, dar aceste lucrări sunt indispensabile pentru activitatea de exploatare a serviciului public de alimentare cu apă potabilă. Eventualele reclamaţii şi solicitări de informaţii suplimentare se pot face 24 de ore din 24 la Centrul de apel al APA NOVA Ploieşti, la numărul de telefon 0800 800 923 (apel gratuit) apelabil din reţeaua Telekom România, iar din alte reţele de telefonie fixă sau mobilă la numărul 0244 407630 (apel taxabil)”, a mai anunţat societatea.
• Veolia Energie Prahova demarează, în Ploieşti, lucrări de reabilitare pentru un tronson de reţea de distribuţie a agentului termic, preconizate a se desfăşura până la data de 31 august 2017, în perimetrul străzii Mihail Kogălniceanu. Lucrările sunt prevăzute în programul anual de mentenanţă a reţelei, ca urmare astăzi, respectiv mâine, furnizarea apei calde va fi întreruptă în intervalul orar 8.30-17.00, pentru un număr de aproximativ 350 de apartamente din proximitatea zonei menţionate. “Echipele Veolia Energie Prahova vor lucra în mod dedicat la desfăşurarea acestor lucrări, încercând să reducă la minimum intervalul orar în care consumatorii ar putea fi afectaţi de întreruperi în furnizarea apei calde. Finalizarea totală a lucrărilor, respectiv furnizarea apei calde în parametri normali sunt estimate să se facă în dată de 31 august 2017. Vă stăm la dispoziţie cu stadiul lucrărilor şi alte informaţii la nr. 0244 594 579”, au menţionat reprezentanţii societăţii.