Marian Dima

Săptămâna trecută, la Buşteni, s-a inaugurat un nou şi modern teren de fotbal acoperit cu gazon sintetic, o nouă investiţie de acest gen de care vor beneficia în principal locuitorii din cartierul Silva – unde este amplasată investiţia, şi nu numai. Acest nou teren de fotbal se întinde pe o suprafaţă de 1250 metri pătraţi, momentul inaugural fiind marcat prin organizarea unui turneu de fotbal – între echipele şcolilor din localitate şi o echipă a foştilor jucători de fotbal din Buşteni, din care nu putea lipsi senatorul Emanoil Savin, cel care mai inaugurase, ca primar, un astfel de teren, în cartierul Zamora, în urmă cu doi ani.