„În primele cinci luni ale acestui an au fost înregistrate 1708 cereri de azil, cei mai mulţi solicitanţi provin din Irak, Siria, Pakistan şi Afganistan”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Imigrări. De asemenea, au fost transferate în ţara noastră 634 de persoane, 45 din Italia şi 589 din Grecia. Totodată, 11 persoane, beneficiare a statutului de refugiat în Turcia, au fost relocate în cadrul mecanismului de relocare extra UE. Precizările au fost făcute în contextul în care în fiecare an, la data de 20 iunie, se celebrează Ziua Mondială a Refugiatului. Aceasta a început să fie oficiată, odată cu adoptarea de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a Rezoluţiei 55/76, din 4 decembrie 2000. Poliţiştii de imigrări, cu sprijinul ONG-urilor, organizează, la nivelul celor şase Centre de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil, competiţii sportive, ateliere de pictură, excursii, drumeţii şi alte activităţi recreative cu această ocazie.