Lucian Avramescu
Dragnea a devenit, încă o dată, cel mai frumos și puternic bărbat al României, eclipsându-i pe Făt Frumos și Greuceanu. N-am vizionat, miercuri, ”dezbaterea” moțiunii, fiind mai toată ziua plecat, dar am prins ceva reluări seara. Splendoare. Mai ales după ce turma de mioare dresate a PSD, cu biluțele la vedere, a executat dansul din buric al votului. Marele câştigător trecea cu un zâmbet înalt printre supuși, își abandona superior mâna într-o altă mână, electrizată de atingere, mângâia un cap și se lăsa pupat de toată feminitatea umezită din sală. O divă în roșu, lungă ca o viespe, s-a aplecat cu o cabrare peste scaunele din față și l-a apucat cu brațele peste gât, de gândeai că-l sugrumă de patos. Frumosul din Teleorman s-a lăsat pupat lung, spre disperarea altor feminine care nu apucaseră, în înghesuială, atingerea care face cât cinci orgasme financiare. Dragnea a fost Cezar, Alexandru Macedon, Atilla. A fost soarele, luna, promisiunea dezmierdării în insule exotice, solstițiul de vară. Ce-și poate dori mai mult de la viață un bărbat bogat din toate punctele de vedere? Miercuri a fost ziua lui de naștere și renaștere, o renaștere prin cezariană, în care fătul politic a ieșit iar, lat, umeros și la cravată, după oarece uzură, ca o chiflă aburindă din cuptorul cu pâini.
Grindeanu, partea inculpată a PSD și scoasă afară cum scoți o măsea stricată (cineva, răutăcios, spune că Dragnea le are pe toate stricate, dar ce contează, sub smalțul strălucitor al victoriei, dacă vrea își pune toți dinții de aur!), Grindeanu, deci, și-a menținut vitejia lui pentru mulți inexplicabilă și pleacă la Timișoara să-și vadă familia. Altfel, va rămâne la post până când Dragnea își va alege un alt Grindeanu, mai supus, cu toate că e greu de crezut, la cât de docil a fost cinci luni bănățeanul. Noroc că în al 12-lea ceas s-a trezit în el o vitejie care-l scrijelește adânc în mintea multora. A ratat, din păcate pentru el, faza cu pupături. Pupăturile de partid au fost, ca întotdeauna, nedrepte și exclusive. Îl va pupa mama, la Timișoara, fericită să-l afle fără zgârieturi la vedere și, relativ, întreg.
Imagine din nou cu Dragnea trecând printre mătănii. Poporul PSD (cel din Parlament) se apleacă în valuri, ca pe stadion, când adie prin preajmă alizeul și crivățul Dragnea. La unii se uită lung și aceștia, vreo doi, primesc privirea ca pe un glonț care-i străpunge în boașe. Zâmbetul superior a trecut de ei. Cine va intra în camera de gazare a partidului, cine va respira aerul îmbelșugat al vacanțelor răsplătitoare? Unii mureau, cică, executați din ordinul lui Stalin, strigând ”Trăiască Stalin!” Marele mustăcios (ăsta e totuși,micul, să nu insultăm proporțiile!) asista, de după un geam, la execuții, și se amuza câinos. Istorie…
Partidul, zice Dragnea, ”a ieșit întărit”. Stând cu mâna în buzunar, o fi pipăit el ceva, dar cred că-i o confuzie. Partidul a ieșit fleșcăit rău. Dacă ar avea mâine loc alegeri, fleșcăiala s-ar vedea desenată pe tabele.
P.S.
Ca un consort legitim, scos la plimbarea victoriei, Tăriceanu a râs și el cu o dantură care se vede cât toată gura, de-a latul, până-n măseaua de minte și s-a lăsat pozat de priviri încurajatoare.Chiar dacă dantura lui Călin e mai cuprinzătoare decât scorul electoral al partidului, s-a simțit vrednic de victorie și a mărșăluit, în rimă cu Dragnea, printre ai lui, dar ca supus și ca adjunct. Nimeni nu l-a pupat, ceea ce înseamnă că ministresele lui sunt mai casnice și mai puțin exuberante. Pupăturile au mers spre o singură țintă, iar dacă rămâi la această imagine îngustă, ai zice că România se cheamă Dragnea.
