Ieri s-au împlinit 22 de ani de când Petrolul câştiga Cupa României din anul 1995, trofeu care, o bună perioadă de timp, a reprezentat „borna fotbalistică” a judeţului nostru. Unul care încearcă să se „reinventeze” cu un nou proiect care, acum, face primul pas înainte – accederea în Liga a III-a. Doi dintre cei care au jucat atunci în victoria obţinută la penaltiuri, în faţa Rapidului – Octavian Grigore şi Daniel Chiriţă – sunt în noul proiect antrenor şi jucător, „Chiru” fiind , dealtfel, singurul din „generaţia 95” care, încă, mai joacă!
Dintre ceilalţi petrolişti care au ridicat trofeul deasupra capului în 1995, Ştefan Preda este acum antrenorul cu portarii la campioana Viitorul Constanţa, Valeriu Răchită se ocupă cu lansarea propriei academii de fotbal, Daniel Zafiris s-a dedicat religiei, fiind misionar, Leahu s-a stabilit în Elveţia, Zmoleanu este acasă, la Nedelea, Baştină antrenează la „noul Oţelul Galaţi”, fiind implicat în meciurile de baraj ale acestei echipe, Abăluţă pregăteşte o grupă de copii şi juniori la Dunărea Giurgiu, Pârlog este „ieşit din fenomen”, Marian Grama mai activează în competiţiile de mini-fotbal ploieştene, iar despre Andreicuţ – chiar autorul golului, nu se mai ştie mare lucru, fiind „izolat” pe lângă Baia Mare. Cât despre antrenorul de atunci, Ion Marin, tocmai şi-a încheiat mandatul în Irak, la AlMinaa Basra.
O parte dintre cei mai sus menţionaţi vor participa la un meci de old-boys, pe care Rapid – adversara din ’95 / îl va organiza, la sfârşitul săptămânii, cu alt prilej de sărbătoare, al giuleştenilor, 94 de ani de la infiintarea echipei.