F. T.

Un polițist din cadrul Postului comunal Bătrâni a dejucat planul a două femei, de a fura dintr-un market situat în apropierea Ploieștiului.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, la sfârșitul săptămânii trecute, omul legii, “aflat în timpul său liber, a observat în zona cabinelor de probă ale unui magazin două femei cu un comportament suspect. În consecință, Nicolae Stoica, tânărul de 29 de ani, care nu era nici măcar de un an polițist, a anunțat un agent de securitate al amgazinului și împreună le-au urmărit și interpelat pe cele două femei”.
Acestea au fost legitimate și identificate ca fiind din municipiul Ploiești, cu vârstele de 23 și, respectiv, 27 de ani, solicitându-li-se, totodată, să arate conţinutul genţilor pe care le aveau asupra lor. Acestea au scos 30 de tricouri bărbăteşti. Le-a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt. IPJ Prahova mai precizează și faptul că, din verificări a rezultat că ambele femei ar mai fi fost surprinse în repetate rânduri în timp ce sustrăgeau bunuri din magazine, iar infracțiunile comise au făcut obiectul mai multor dosare penale ce au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.