V. S.

Secția pentru procurori în materie diciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii va avea pe rol, mâine, două dosare care îl privesc pe fostul procuror al DNA Ploiești Mircea Negulescu, acum transferat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina.
Dosarele în care părți sunt Inspecția Judiciară și Negulescu vor fi luate în discuție începând cu ora 9.30, respectiv 10.00, ambele având ca obiect art. 99 din legea privind statutul judecătorilor și procurorilor, adică abaterile disciplinare de care a fost acuzat fostul procuror anticorupție de la Ploiești.
În primul dosar, 3/P/2017, Inspecția Judiciară a avut în vedere abaterea disciplinară de la litera i) a articolului 99 din legea menționată, privind “nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii”.
În cel de-al doilea dosar, 6/P/2017, Inspecția Judiciară a întocmit un raport privind abaterile disciplinare de la același articol de lege, însă prevăzute de literele a), b), j) și l). Potrivit literei legii, aceste abateri sunt constituite de manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu; de încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii; de nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii; de imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror.