Vizita de stat pe care preşedintele american Donald Trump intenţiona să o efectueze în Marea Britanie a fost amânată, după ce liderul de la Casa Albă i-ar fi spus premierului britanic Theresa May, într-o convorbire la telefon, că nu doreşte să vină până când publicul nu va susţine această vizită, a relatat ziarul The Guardian, citat de Reuters.
Citând un consilier, pe care nu-l numeşte, din cadrul biroului din Downing Street al premierului May, care s-ar fi aflat în încăpere la momentul discuţiei, The Guardian scrie pe site-ul sau că aceasta convorbire telefonică între cei doi lideri a avut loc în ultimele săptămâni.
Purtătorii de cuvânt de la Downing Street nu au fost deocamdată disponibili pentru comentarii, a precizat Reuters.