Marian Dima
O selecţionată a României formată din jucători fără contract va participa între 3 și 6 iulie la un turneu internațional amical în Bulgaria, alături de reprezentativele similare ale țării gazdă, Poloniei și Greciei. Competiția este organizată de Sindicatul fotbaliștilor din Bulgaria, alături de AFAN și sindicatele din Polonia și Grecia, aceasta fiind a treia acţiune de acest fel organizată de Sindicatul Fotbaliştilor din ţara noastră. Ieri, jucătorii acceptaţi la această acţiune (în urma unor solicitări din partea fotbaliştilor) s-au reunit la Hotelul “Mirage”, din Snagov, printre cei convocaţi regăsindu-se atât foşti jucători de prim-eşalon, cât şi care nu au evoluat mai sus de Liga a III-a.
Pe lista celor acceptaţi să facă parte din această selecţionată se numără şi doi prahoveni – Bogdan Mihalache (fost jucător la Urlaţi sau Astra 2, care a participat şi la ediţia de anul trecut) şi Alexandru Crăciun (ultima dată la Băneşti, jucător trecut pe la Astra 2 sau Metalul Reşiţa), alături de alţi jucători fără contract precum Dragoș Firțulescu, Alin Lădaru, Bogdan Popică, Ercan Ionuț Sima, George Vlad Mocanu, Victor Militaru, Radu Dragne, Darius Buzdugan, Ionuț Florea, Bogdan Badea, Andrei Codruț, Marius Avram, George Cosmin Mihai, Sorin Mogoșanu, Daniel Roman, Paul Botaș, Silviu Cristian Moise, Petre Goge, Marius Adrian Cîrstea, Claudiu Dragu, Nicu Crețu, Vasile Silviu Tudor, Claudiu Aioanei, Daniel Lasconi.
România, care, după cum se poate vedea, are în componenţă destui jucători “cu CV” (Firţulescu, Dan Roman, Goge) va întâlni Polonia pe 4 iulie, în celălalt meci preliminar urmând să se întâlnească Bulgaria și Grecia.
Învingătoarele vor disputa finala competiției pe 5 iulie, zi în care va avea loc și partida pentru locurile 3-4. De menţionat că antrenori echipei noastre sunt Răzvan Rotaru (principal, fost secund la Petrolul), Victor Naicu și Florin Andreescu (secunzi).