Bogdan Chitic

La trei ani distanță după ce cucerea în premieră, pentru baschetul juvenil ploieștean, Liga Națională de baby-baschet de la Craiova, clubul Ploiești Basketball a reușit să scrie, cu litere de tipar, o nouă pagină de istorie pentru orașul nostru. La finalul primei săptămâni de întreceri, de la Mangalia, băieții Elenei Stan, de la grupa de performanță AFI Ploiești Basketball, au tras cortina peste divizia de baby-baschet în cel mai frumos mod cu putință, cu medaliile de campioni la gât.
Cu un parcurs impecabil în cele două faze ale grupelor, în care au înregistrat victorii la scoruri „astronomice”, primind sub 30 de puncte în cele șase partide disputate, micuții ploieșteni și-au continuat marșul triumfal și pe tabloul „knock-out”, câștigând de-o manieră autoritară partidele din sferturi și semifinale. În meciul cu trofeul pe masă, AFI Ploiești Basketball s-a impus cu 69-23 în fața grupării gazdă, MC Ball Mangalia,de remarcat fiind faptul că ambele echipe reprezintă, în ultimii ani, vârfurile sectorului juvenil baschetbalistic din România, alături de Dan Dacian București, U-BT Cluj Napoca sau LPS Bihorul Oradea. „A fost o experiență nemaipomenită și suntem fericiți că am putut aduce trofeul acasă. Chiar dacă, în majoritatea partidelor, nu am avut probleme în a ne impune ritmul de la început și până la final, jucătorii mei au tratat cu mare seriozitate fiecare joc, nu s-au culcat pe o ureche nici atunci când conduceam la 30 de puncte și au muncit în continuare pentru a fi cei mai buni. Pot spune că meciul din semifinale, cu ACS Dan Dacian București, a fost cam cel mai dificil din punctul nostru de vedere, dar apărarea și-a făcut bine treaba și ne-a ajutat să intrăm bine în joc pentru a ne simplifica misiunea. Am scăpat fără jucători accidentați, copiii s-au comportat excelent atât pe teren, cât și în afara lui, și suntem bucuroși că am devenit din nou campioni pentru Ploiești”, ne-a declarat antrenoarea Elena Stan. La rândul său, managerul clubului, Ionuț Urzeală, a ținut să transmită un mesaj tuturor suporterilor ploieșteni, micuților campioni, părinților acestora și, nu în ultimul rând, staff-ului tehnic.

P B„Cu gândul la Dado Arnautovic, cu felicitări multe pentru staff-ul nostru, în frunte cu Elena Stan, îi dedic acest trofeu lui Ionuț Georgescu (n.r. – fostul președinte al CSU Asesoft Ploiești) și tuturor celor care, în ultimii ani, au ținut spiritul campionilor viu în orașul pe care îl iubim. Acum este rândul nostru să facem treaba asta și se pare că o facem foarte bine. Mă bucur mult că venim cu un al doilea trofeu la baby-baschet în mai puțin de trei ani de zile și, mai ales, mă bucur că munca noastră de zi cu zi își culege roadele. Nu pot să nu mă gândesc la faptul că în ultimii ani suntem echipa care a adus cele mai bune rezultate pentru orașul nostru. Trebuie să trecem la nivelul următor, să facem o conexiune între tot ceea ce înseamnă baschet în Ploiești și să dominăm, peste ani, toată țara. Țintesc chiar mai sus, vreau să scoatem capul în lume și să reprezentăm cu mândrie orașul și țara în competițiile interanționale de juniori. Vreau, pe această cale, să le mulțumesc tuturor celor care pe parcursul acestui an greu ne-au fost aproape, doresc să le mulțumesc sponsorilor, părinților care au răspuns pozitiv la orice inițiativă pe care noi am avut-o, dar și staff-ului care a rămas într-o formulă compactă și care lucrează zi de zi într-un spirit desăvârșit de campioni. Acesta este spiritul care trebuie să rămână în Ploiești, într-un moment greu încercat al sportului prahovean”.
Lotul campioanei AFI Ploiești Basketball: David Rașoga, Codruț Dinu, Octavian Ion, Rareș Movileanu, Federico Diaconescu, David Zidaru, Alexio Ioniță, Luca Ionescu, Mihnea Stoica, Andrei Marin, Patrick Dinu, Rareș Dobrescu, Tudor Neagu. Antrenor: Elena Stan.
Rezultatele AFI Ploiești Basketball în Liga Națională de baby-baschet:
Faza I: 79-4 vs Salema Sf. Gheorghe
46-11 vs Laguna București
55-2 vs CS Dinamo 2 CSȘ 6 București

Faza a II-a: 52-2 vs Axiopolis Cernavodă
66-8 vs Șoimii Albi București
42-2 vs Solaris Ploiești

Sferturi de finală: 41-10 vs ACS Baller Otopeni
Semifinale: 32-13 vs ACS Dan Dacian București
Finală: 69-23 vs MC Ball Mangalia