F. T.
Ieri, poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate din Piteşti, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au descins în 71 de locații din județele Prahova, Argeș, Dâmboviţa și din Bucureşti, pentru destructurarea a patru grupări infracţionale specializate în trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani, pe relația România, Marea Britanie, Belgia, Elveţia, Germania, Cehia şi Spania.
În cauza instrumentată de către procurorii piteșteni au calitatea de suspecte 52 de persoane, iar perchezițiile se înscriu în seria mai amplă de acțiuni derulate în cadrul unei echipe comune constituite între autoritățile judiciare din România, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord şi Regatul Belgiei.
Conform unui comunicat al DIICOT, “în cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2009, membrii a patru grupuri infracţionale organizate ar fi recrutat – prin inducere în eroare – sau ar fi determinat mai multe tinere în vederea practicării prostituţiei în Elveţia, Germania, Marea Britanie, Belgia, Cehia şi Spania (zona Ibiza). Banii astfel obținuți ar fi fost folosiți la cumpărarea de bunuri pe numele membrilor grupurilor infracţionale organizate sau pe numele unor persoane din anturajul acestora”.
Totodată, din cercetările efectuate au rezultat că persoanele în cauză ar fi realizat din activitatea infracţională importante sume de bani, numai prin transferuri bancare obţinând circa 5.000.000 de euro !
De la domiciliile percheziționate au fost ridicați 151.910 euro, 170.483 de lei, 30.100 de franci elvețieni, 720 de dolari americani, 3.800 de coroane suedeze, 24 de laptopuri, 92 de smartphoneuri, nouă tablete, 500 grame de aur, în bijuterii, un pistol cu aer comprimat și patru cartușe de carabină deținute ilegal, 34 de ceasuri de lux. În plus, anchetatorii au instituit sechestru asigurator pe două terenuri (estimate la circa 100.000 de euro), opt autoturisme de lux (estimate la 200.000 de euro) și opt imobile (estimate la 1.200.000 de euro).