Viceguvernatorul BNR îndeamnă băncile „să pună banii la treabă”

Viceguvernatorul BNR, Liviu Voinea, citat de Infolegal, a lansat un nou apel către băncile comerciale să „pună banii la treabă“ şi să repornească motorul creditării companiilor. El a arătat că există o contradicţie fundamentală între preferinţa pentru lichiditate şi nevoia României de a ajunge din urmă economii mai avansate. În opinia acestuia, sectorul bancar nu îşi realizează întregul potenţial, rata ridicată de solvabilitate şi lichiditatea în exces indicând faptul că anumite resurse nu sunt folosite.
„Trebuie să punem banii la treabă. Băncile trebuie să repornească motorul creditării companiilor“, a mai precizat, în acest context, viceguvernatorul Liviu Voinea.

Fonduri pentru lucrări de cadastrare

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a alocat, pentru acest an, 442,35 milioane lei, bani cu care se pot finanţa lucrările de cadastrare a imobilelor din 2.949 unităţi administrativ-teritoriale rurale şi urbane, a informat Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), citat de Curierul Naţional.
Conform informării, ANCPI a început deja semnarea contractelor de finanţare pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale.
Termenul-limită până la care unităţile administrativ-teritoriale eligibile pot accesa fondurile este de cel mult 45 de zile de la primirea înştiinţării transmise de ANCPI în acest sens. Finanţarea lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale din extravilan şi, prin excepţie, din intravilan se realizează în baza unui contract de finanţare încheiat de primărie cu oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară (OCPI) pe raza judeţului în care se află, potrivit Legii nr. 7/1996 a cadastrului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Înştiinţările au fost trimise de ANCPI prin oficiile teritoriale.