Petre Apostol
Stadionul „Iolanda Balaş Soter” din Bucureşti a găzduit etapa finală a Campionatului Naţional de Atletism pentru copii, în data de 18 iunie având loc competiţia rezervată categoriei 1 (sportivi născuţi în 2004 şi 2005). Au fost prezenţi peste 500 de copii din întreaga ţară, printre ei regăsindu-se şi reprezentanţi de la Clubul Sportiv Şcolar Ploieşti, care au reuşit chiar să se numere printre protagoniştii de la nivel înalt ai competiţiei.
Cea mai deosebită performanţă a clubului ploieştean a fost obţinută de echipa de ştafetă 4×100 m băieţi, care a reuşit să cucerească titlul naţional, formată din Alexandru Blănaru, David Echimescu, Ruben Chivi, Teodor Marin (în foto, de la dreapta la stânga). Pe o ploaie torenţială, elevii profesorilor Florin Andrei şi Maria Andrei au trecut linia de sosire cu timpul de 53.02 secunde, intrând în posesia medaliilor de aur.
De menţionat că Alexandru Blănaru şi David Echimescu au mai cucerit şi medalii de argint, la individual, sportivii pregătiţi de profesorul Florin Andrei ocupând locul al doilea la probele de 800 m (2:16.71 min.), respectiv de 300 m (40.80 sec.).
În plus, la proba de 300 m, podiumul a fost completat tot de un sportiv de la CSŞ Ploieşti, anume Ruben Chivi, medaliat cu bronz.
Pentru CSŞ Ploieşti a mai punctat, totodată, şi Teodora Iancu, fiica secretarului general al Federaţiei Române de Atletism, Augustin Iancu, cel care este şi coordonatorul secţiei de atletism de la CSM Ploieşti. Micuţa atletă ploieşteană, antrenată de Augustin Iancu şi Robert Munteanu, a repetat performanţa de la campionatul din iarnă, cucerind din nou medalia de argint la proba de săritura în înălţime, cu 1,45 m, la cinci centimetri de prima poziţie.
De la clubul ploieştean ar mai fi de menţionat că, dintre sportivii pregătiţi de Florin Andrei şi Maria Andrei, au mai fost aproape de medalii şi Teodor Marin (locul 4 la 300 m) și ştafeta 4×100 m fete, în componenţa Denisa Dumitru, Andreea Grosu, Rossana Ristulescu, Daria Chirchiboi (locul 7).