Florin Tănăsescu

Stadion: țara. Spectatori: circa 18 milioane de locuitori, cu morți cu tot. Arbitru: Livia Stanciu. La tușe: Geoană și Vanghelie. Observator: Laura Codruța Kovesi, cu o broboadă în cap. Din partea FIFA, Hans Klemm. Majorete: Gabriela Firea și Olguța Vasilescu. Pe post de rezervă de majoretă: Ecaterina Andronescu.
Ilie, ai legătura !
Dobre: Meciul a început în nota de dominare a peluzei a doua, unde se află Tanti Florica, în fruntea unui grup de pensionari aflați în turism ecumenic pe la filialele cimitirelor pesediste din țară. Cu frică de DNA și de Dumnezeu, ei strigă: ”Cine nu sare, cine nu sare/ E cu Grindeanu, deci e prost de moare !”.
– Ilie, dar la firul ierbii cum decurg lucrurile? Cine are posesia, conform ultimelor sondaje ?
– Dragi ascultători, meciul are loc noaptea, reflectoarele sunt aprinse, dar fotbaliștii sunt tot la vestiare, ca blatiștii. Eu comentez ce citesc pe Facebook.
– Până începe meciul, trecem în fuga calului prin studio să dăm știrile pe scurt. Vorbește Ion Cristoiu: „În țară, vântul bate cu putere de la Răsărit. La Bibiloteca Națională va fi reeditat poetul A. Toma – “Opere naționalizate”, precum și bestsellerul sadovenian „Jilava minunată”. La Alexandria urmează să ajungă un transport agabaritic, care va aduce statuia lui Stalin de la Moscova. Restul e tăcere”.
– Ilie, ai din nou legătura. Ceva nou pe maidanul țării ?
– Da, dragi ascultători, membri de partid sau simpatizanți, partida a început de câteva minute, iar terenul s-a înclinat – asta mulțumită groparilor aduși de domnul Liviu – spre poarta apărată de Augustin
Jianu. Sorin Grindeanu a primit deja cartonașul galben de la Livia Stanciu, pe motiv că s-a strâmbat la ea.
– Ceva ce nu se vede la Digi 24 poți să ne zici ?
– Sigur că da. Colegii din regia de transmisie îmi spun că Laura Kovesi i-a dat un bilet unui copil de mingi de la juniorii TSD, pe care scrie: “Încercați să ajungeți la premier, să-l scoateți pe targă de-acolo. Faceți și ceva transferuri de la UDMR și atacați în valuri. Păi cum, temporizați ca pe vremea lui Daniel Morar, zis și Angelo Niculescu ? Nicio lovitură de pedeapsă n-ați obținut până acum ? Stați cu fundul în poartă, ca pe vremea Craiovei Minima antrenate de Cârțu ?”.
-Mulțumim Ilie, mulțumim din inimă partidului. Pe iarbă ce se mai întâmplă după ce s-a citit bilețelul ?
llie: – Mingea e acum la Dragnea, Dragnea i-o pasează tot lui Dragnea, Dragnea ajunge pe partea dreaptă – pardon pe stânga – , Dragnea centrează, Dragnea dă să șuteze.
– Ilie, scuză-mă, da-n poartă cine e ?
– Tot Dragnea. Așadar, Dragnea dă un șut țării. Adică, balonului de săpun, dar intervine Victor Ponta, care-i dă un cap în gură. Dragnea e întins pe gazon, dragi ascultători, mie mi-au dat lacrimile. Primul ajutor îi este acordat de echipa medicală formată din cele două majorete, Gabriela și Olga. Ecaterina nu e lăsată să se apropie, că-i face mai mult rău victimei. Doar jelește: „Mustăcioara lui, pana corbului !“
– Ilie, până dăm buletinul de știri de la ora 24, ora Coreei de Nord, rămâi în direct !
– Mulțumesc. Dragnea renaște din propria iarbă, Victor este exclus din echipă. Aripa Grindeanu e lovită rău de tot, da’ cică nu se predă decât atunci când o face plopu pere și răchita micșunele.
– Din experiența ta, cam cât va dura meciul ăsta ?
– Până vom pleca toți din tribune. Iar eu voi striga: Țara e goaaaaaaală !

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentOful cititorului
Articolul următorFotbal judeţean