• Se pot câștiga inclusiv lecții de condus la Academia Titi Aur !

F.T.

Copii și adulți din 80 de orașe din țară – printre care se numără și cele două municipii prahovene, Ploiești și Câmpina – sunt invitați astăzi să ia lecții gratuite de educație rutieră non-formală.
Cursurile vor avea loc în același timp în toată țara, în intervalul orar 10,00 – 12,00, sâmbătă, în parcările a 102 magazine Kaufland, în puncte special amenajate.
Astfel, în Ploiești, aceste acțiuni se vor desfăşura în parcările din Piața 1 Decembrie nr 18 (zona Sud), zonele Șoseaua Vestului nr. 9 și Republicii nr. 138, iar la Câmpina – în zona Bulevardului Nicolae Bălcescu nr. 46.
Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, “inițiativa urmărește să crească nivelul de siguranță în trafic, în contextul în care România se află printre primele patru țări din Uniunea Europeană cu cele mai mari rate de accidente rutiere cu victime. Copiii vor afla direct de la agenții de poliție rutieră care sunt regulile de traversare sau pentru cei care merg cu bicicleta dar şi cauzele celor mai frecvente accidente rutiere, în timp ce părinții vor avea ocazia să se informeze corect cu privire la regulile care scad riscul de accidente, precum şi la cele referitoare la utilizarea centurii de siguranță, viteze, utilizarea luminilor în trafic și noțiuni preventive pentru motocicliști și bicicliști”.
În același document de presă al poliției prahovene se mai menționează faptul că, în cadrul evenimentelor de astăzi sunt programate concursuri pentru cei mici, precum și tombole pentru adulți, cu peste 40.000 de premii. Iar printre premii se numără biciclete, skateboarduri, trotinete, căști de protecție, rucsaci reflectorizanți. Totodată, adulții pot câștiga în plus și cursuri de condus defensiv la Academia Titi Aur ! Cursurile fac parte dintr-un program național amplu de promovare a siguranței rutiere în rândul copiilor și al adulților, prin acțiuni educative în 102 școli și 102 magazine Kaufland, dezvoltat de United Way în parteneriat cu Poliția Română – Direcția Rutieră, Ministerul Educației Naționale și Kaufland România.