Ana Maxim
La Ploiești a fost lansată recent cartea „Oameni și instituții în Ploieștiul sfârșitului de secol al XIX-lea” (1878-1900), scrisă de profesorii Emilia Luchian și Nicolae Petrescu-Redi, publicată de Editura Karta Graphic. Lucrarea include capitole referitoare la evoluția orașului în secolul al XIX-lea, istoricul primăriei și structura acestei instituții în perioada amintită, personalitățile care au ocupat fotoliul de primar după 1870, dar și la transformările importante pe care le-a cunoscut orașul în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Autorii volumului alocă spații largi activității administrației locale din acea vreme, dar și activității economice a orașului, sănătății, învățământului, culturii și monumentelor. Denumită La Belle Epoque, în Europa această perioadă a fost marcată de o efervescență culturală, de dezvoltarea științei, tehnologiei, perfecționarea învățământului și modernizarea așezărilor. Și Ploieștiul a cunoscut, atunci, transformări radicale : economia a avut o dezvoltare rapidă, numărul locuitorilor a crescut simțitor, iar administrația a fost nevoită să lucreze în ritm alert pentru a asigura locuitorilor ceea ce aveau nevoie, au subliniat autorii cărții. Concret, s-au amenajat străzi, trotuare, Bulevardul Independenței, au apărut cartiere noi, s-au construit spitale, biserici, băi populare, a fost realizat un plan de sistematizare a străzilor, s-au realizat primele lucrări de canalizare, pavare și alimentare cu apă, au fost amenajate cimitire . Cele mai importante decizii au fost luate în acea vreme de Consiliul Comunal și de edilii: Constatin T. Grigorescu (iunie 1877-februarie 1883) – supranumit și “Incoruptibilul”, Radu Stanian (februarie 1883-iunie 1888, ianuarie – iulie 1890, ianuarie 1896-septembrie 1897), căruia, din admirație, ploieștenii i-au ridicat un bust, Temelie Dinescu (octombrie 1888-octombrie 1889) – tatăl Ecaterinei, soția profesorului și scriitorului I. A. Bassarabescu, Ion N. Radovici (septembrie –noiembrie 1890), Gheorghe (Ghiță) Ionescu (noiembrie 1890- ianuarie 1892, noiembrie 1895-ianuarie 1896, Dimitrie D. Hariton (mai 1892-august 1894), Constantin Innescu (august 1894- noiembrie 1895), Alexandru Gh.Radovici (mai 1898-iunie 1899), Nicolae P. Rășcanu (iunie 1899-februarie 1901). Lansarea volumului “Oameni și instituții în Ploieștiul sfârșitului de secol al XIX-lea (1878-1900)” a avut loc recent, la Palatul Culturii din Ploiești, în prezența autorilor și a invitaților: profesorii Traian Lazăr şi Dorin Stănescu, preot Bogdan Georgescu, Bogdan Stoicescu – bibliotecar, care au apreciat faptul că lucrarea este foarte bine documentată și necesară pentru o cunoaștere aprofundată a istoriei Ploieștiului de către locuitorii săi.