Luiza Rădulescu Pintilie
Sunt multe casele românilor în care, dintr-o fotografie alb-negru, zimţată pe margini, ori dintr-un tablou frumos înrămat se dezvăluie privirii chipul luminos al unei fetiţe cu codiţe împletite, împodobite nu doar de fundiţele scrobite, ci mai ales de margaretele albe ale coroniţei de premiantă, sau cel al unui băieţel purtând pe frunte acelaşi blazon ce aminteşte de cununile de lauri ale învingătorilor din timpuri antice.
Vechi albume de familie, păstrate cu sfinţenie de părinţi şi bunici, strâng momentele de glorie ale serbărilor şcolare, când Premiul I cu coroniţă încununa strădania de peste an a celor mai buni elevi. Astăzi, asemenea imagini sunt ori rare, ori… ilegale, după cum se pronunţa un inspector şcolar, făcând trimitere la decizia din urmă cu aproape zece ani a Ministerului Educaţiei de a se înlocui, în învăţământul primar, notele cu calificative şi coroniţele de premiant cu tot felul de diplome, pentru a nu face ,chipurile, ierarhii şi discriminări. Ba, în argumentaţia detronării cununiţelor din trandafiri, iasomie şi flori de câmp s-au regăsit şi acuzaţiile unora că ar fi fost o găselniţă a epocii de aur, un simbol comunist, neştiind ori doar prefăcându-se doar că nu ştiu că, de fapt, introducerea coroniţei de premiant a fost făcută acum mai bine de un secol, de către Spiru Haret, devenit ministru al Învăţământului, şi are rădăcini în Grecia Antică, atunci când câştigătorii olimpiadelor primeau cununi de lauri.
Aşa se face că acum, în miez de iunie, la serbările de sfârşit de an, sunt recompensaţi, de la primul până la ultimul, toţii elevii claselor I-IV, înscriindu-se pe diplome talente, pasiuni, abilităţi, reale dar şi inventate câteodată, de dragul ministerului, al vreunui părinte sau bunic înverşunat susţinător al egalitarismului ,ori de teama lacrimilor câte unui elev ceva mai “sensibil”. Ochii sunt aţintiţi pe ordinea alfabetică şi teamă ne e că într-o zi s-ar putea găsi cineva să propună strigarea, în cor, a tuturor numelor deodată, cât să se şteargă, până la ultima literă, orice posibilă ierahizare care ar putea stârni invidii, frustrări şi, Doamne fereşte, discriminări.
Ca să nu iasă cu totul din ordinul ministerial, sunt învăţătoare care aşază pe frunţile tuturora coroniţe de premianţi, ba le trimit şi acasă elevilor care, nu ştiu din ce motiv, au absentat de la… încoronare. Şi nu ştim cui îi foloseşte o asemenea ceremonie de premiere în bloc, şi ea, de altfel, destul de contestată !
A devenit astfel aproape eroic gestul firesc al câte unei învăţătoare de a împleti ea însăşi o singură coroniţă pentru cel care merită cu adevărat să se bucure de recunoaşterea stăruinţei sale întru lumina cărţii, răsplătindu-l meritat pe acesta şi având încredinţarea motivării celorlalţi-răsplătiţi in corpore cu diplome- în dorinţa de a fi, la rându-le, în anul următor, mai buni, în a se autodepăşi, în a se ridica deasupra ideii delăsării fiindcă “oricum, toţi primim la fel, o diplomă”, măcar ca o “lecţie” care nu poate să le fie decât de folos în viaţă, pentru propria împlinire.
S-au pierdut emoţiile, frumuseţea şi puterea din strânsura parfumată a coroniţei de premiant , rămân tot mai în urmă amintirile momentelor de răsplată a trudei unui an întreg şi aproape de neînţeles pentru elevii de astăzi când li se povesteşte despre mândria propriilor părinţi, premianţi de altădată. S-a pierdut ceva din frumuseţea pieţelor care “înfloreau” dintr-o dată în formă de coroniţă şi chiar din meşteşugul florăreselor, cu toate “păcatele” lor de a ridica, în ziua de serbare, preţul împletiturii parfumate.Oraşele însele şi uliţele satelor au pierdut şi ele frumuseţea clipelor de glorie ale întoarcerii acasă a premianţilor purtând cununi de flori, ca vechii învingători de odinioară, apreciaţi şi invidiaţi deopotrivă.
Împărtăşim, de aceea, la acest sfârşit de an, părerea acelora – unii dintre ei specialişti în psihologia elevului, alţii cu cariere strălucite, ce-au reconfirmat valoarea laurilor primiţi în vremea şcolii-care cred că s-ar cuveni poate să ne întoarcem la suavele coroniţe de premiant şi la toată emoţia şi duioşia adunate în rotunjimea florilor ce-l încununează pe cel mai bun, şi încă de câteva milenii.
