Ateliere, jocuri și filme pentru toate vârstele, spectacole, atât pentru copii, cât și pentru părinți, toate au loc în cadrul Festivalului „Jocmania”, ediția a-VIII-a, care a început duminică, la Râșnov. Până pe 25 iunie, Râșnovul este un loc al jocurilor creative pentru copii și părinți deopotrivă. „Festivalul „Jocmania” înseamnă ateliere creative de dimineață până seara, spectacole haioase de teatru de păpuși, lumi incredibile în filme de animație, povești istorice interpretate prin benzi desenate, jocuri și… surprize de neuitat”, se arată într-un comunicat de presă transmis Agerpres de Primăria orașului Râșnov. Atelierele de plante aromatice, de reconstituire istorică, de reciclare creativă, atelierele „Să descoperim păsările”, „Energie”, cele de restaurare ceramică, de caligrafie medievală, de improvizație hârtie, atelierele „Desene pe asfalt”, „Bandă desenată”, drumeții, filme de animație, teatru de păpuși – acestea sunt câteva dintre atracțiile festivalului. Festivalul se desfășoară în mai multe locuri din oraș: Piața Unirii, Promenada Sissi, Cinematograful Amza Pellea și Centrul Schubz.
Apel rar al liderilor religioși ai lumii
În contextul în care religia este de multe ori văzută drept o forță care divide oamenii, cei mai proeminenți reprezentanți ai cultelor lumii și-au unit forțele pentru a prezenta o viziune diferită a modului în care poate funcționa credința, notează Huffington Post. În cadrul unui demers rar, cei mai importanți lideri religioși ai lumii – de la Papa la Dalai Lama – au făcut apel la urmarea unui sfat simplu, acela ca oamenii să își facă prieteni printre adepții tuturor credințelor. „Sfatul nostru este să vă faceți prieteni printre adepții tuturor cultelor”, a susținut într-un mesaj video ayatollahul Sayyid Fadhel Al-Milani, unul dintre cei mai importanți clerici șiiți din Marea Britanie. „Contact personal, prietenie personală, apoi putem împărtăși o experiență la un nivel mai profund”, a subliniat și Dalai Lama. Papa Francisc a ales să vorbească despre lunga sa prietenie cu rabinul argentinian Abraham Skorka, care apare la rândul său în clipul video. „Viața mea religioasă a devenit mai bogată datorită explicațiilor sale, mult mai bogată”, a susținut suveranul pontif cu referire la Skorka. „Și bănuiesc că același lucru s-a întâmplat și în cazul său”, a completat Papa. Inițiativa „Fă-ți prieteni” este un demers inițiat de The Elijah Interfaith Institute, o organizație interconfesională cu filiale în Israel și Statele Unite.