N.D.
Conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova continuă, mai ales pe plan extern, acţiunile care au ca principal rol promovarea României, implicit a judeţului, şi intensificarea relaţiilor econonomice. Astfel, CCI Prahova a anunţat că, recent, a fost încheiată o vizită de lucru în China, pe care preşedintele instituţiei camerale, Aurelian Gogulescu, a efectuat-o însoţit de reprezentanţi ai Universităţii de Petrol şi Gaze, dar şi ai mediului de afaceri prahovean. Deplasarea a avut loc în perioada 14-23 iunie, la invitaţia Guvernoratului Provinciei Heilongjiang. Programul vizitei în China a cuprins participarea la cea de-a 28-a ediţie a Târgului Internaţional pentru Comerţ şi Cooperare Economică de la Harbin, precum şi întâlniri cu oameni de afaceri la Harbin, Beijing şi Shanghai. Nu în ultimul rând, scopul vizitei de lucru a fost şi cel al sărbătoririi a 25 de ani de relaţii de colaborare între judeţul Prahova şi Provincia Heilongjiang, precum şi de instituire a unor colaborări în domeniul învăţământului superior, fiind organizate, în acest sens, întâlniri la Universitatea de Petrol Nord-Est din Daqing şi la Univesitatea de Petrol din Beijing.