Marian Dima

După ce AFC Brebu a spus „pas” meciului din semifinalele Cupei României – faza judeţeană, renunţând la duelul cu Petrolul din mai multe motive (criză de efectiv, cheltuieli, frică), a mai rămas o singură necunoscută pentru această competiţie – cine va fi finalista de pe „Ilie Oană” (sau… sparing-partner-ul Petrolului).
„Candidate” – CS Păuleşti – deţinătoarea trofeului, care şi-a adjudecat ultimele două ediţii ale fazei judeţene, mergând, de fiecare dată, în tururile superioare ale întrecerii, şi CS Băneşti, una dintre puţinele echipe care au reuşit să „progreseze” în acest sezon, după venirea lui Marius Vişan pe banca tehnică.
Cele două fruntaşe ale Ligii A se vor întâlni pe arena „Gheorghe Şilaev”, din Plopeni, de la orele 17.30, miza fiind prezenţa pe „Ilie Oană”, în marea finală, programată fix peste o săptămână, la lumina reflectoarelor.

Băneştiul, fără Claudiu Dumitrescu
CS Băneşti nu va conta, la acest joc decisiv, pentru a „prinde” a doua finală din ultimii ani (Băneştiul a pierdut în ultimul act, acum două sezoane, pe stadionul „Astra” – din Ploieşti, în finală, exact în faţa adversari de astăzi – CS Păuleşti), pe cel mai important jucător al echipei – mijlocaşul Claudiu Dumitrescu. Acesta – fost prim-divizionar, suspendat în scandalul meciurilor trucate pentru pariuri, pe când juca la Gloria Buzău, a beneficiat de o „suspendare” a pedepsei, pentru o perioadă determinată, acordată de către Federaţia Română de Fotbal, sancţiunea reactivându-se începând cu data de 25 mai, astfel că acesta nu va putea bifa finalul de sezon în tricoul Băneştiului. Dumitrescu a încercat să obţină încă o amânare, din partea FRF (jucătorul trebuie să achite şi o amendă importantă – 40.00 de ron, pe lângă cele 10 luni de suspendare), demers neconcretizat, deocamdată.
De cealaltă parte, Păuleştiul pregăteşte atent acest duel, pentru care se va efectua şi un mini-cantonament, jucătorii fiind chemaţi la „masă şi odihnă”, la orele prânzului, înainte de prezenţa la Plopeni.
Azi se joacă şi restanţa
 MO

Şi Liga A Prahova are programat un meci, restanţa dintre CS Cornu şi AS Tufeni (joc programat de la ora 18,00) contând pentru etapa a 25-a, joc nedisputat din cauza unei probleme invocate de către echipa susţinută de Daniel Chiriţă, care a reclamat o defecţiune la maşina care urma să-i ducă la Cornu, prezentând acte doveditoare în acest sens. Până la ultimul meci în faţa propriilor suporteri, cei din Cornu au început acţiuni de „scouting” în zonă, antrenorii Mihai Dinu,Costin Plavache şi Stelian Homan mergând la Proviţa, unde, având susţinerea edilului Ovidiu Movileanu (foto), vor forma, din toamnă, o grupă de copii, care să participe în competiţiile juvenile ale AJF Prahova.