Petre Apostol

Ca urmare a calificării echipei Potaissa Turda în finala Challenge Cup, turneul final al Cupei României la handbal masculin a fost devansat cu o săptămână. Atât la masculin, cât şi la feminin turneul final se va organiza în Sala Sporturilor „Olimpia” din Ploieşti.
În mod normal, turneul final al competiţiei masculine, semifinalele şi finala, ar fi trebuit să se desfăşoare în zilele de 20 şi 21 mai, în vreme ce faza similară feminină a fost programată în 19 şi 20 mai. Dar, cum Potaissa Turda, una dintre semifinalistele Cupei României, a reuşit să obţină, în premieră, calificarea în finala Challenge Cup, nu ar fi putut participa în Cupa României în perioada iniţială, având în vedere că turul ultimului act din respectiva cupă europeană urmează să se desfăşoare în 20 sau 21 mai.
Echipa ardeleană va evolua în manşa tur cu Sporting Lisabona (Portugalia) în deplasare, returul fiind programat o săptămână mai târziu, în România.
În semifinalele Cupei României urmează să se confrunte Potaissa Turda cu HC Dobrogea Sud Constanţa şi Dinamo Bucureşti cu CSM Bucureşti. În competiţia feminină, ieri au început meciurile primei faze – optimile de finală.
Astfel, oraşul Ploieşti, care nu mai are nicio echipă în competiţiile naţionale de seniori, va găzdui turneele finale ale Cupei României în două săptămâni consecutive. Va fi pentru a doua oară în care Sala „Olimpia” va găzdui meciuri din Cupa României la masculin, după ediţia din 2014, adjudecată de HCM Constanţa la aruncările de departajare, într-o finală memorabilă cu Ştiinţa Municipal Bacău.