În şedinţa Consiliului Local de astăzi, „aleşii” vor încerca să facă un pas în preluarea sălii de box de la Upetrom, aflată acum în proprietatea societăţii constănţene SEA Protect Group S.R.L., sală unde îşi desfăşoară activitatea, de zeci de ani, boxerii antrenaţi de Titi Tudor şi unde au „crescut”, printre alţii, Leonard Doroftei sau Adrian Diaconu.
Ameninţaţi de câteva ori cu „scosul în stradă”, boxerii speră ca autoritatea locală să considere oportună cumpărarea sălii, în acest sens urmând să se înfiinţeze o comisie, cu speranţa că, de această dată, nu se va „verifica” dictonul care spune că: „Atunci când nu vrei să se rezolve ceva, mai fă o comisie!“