Ana M.

O pisică de rasă comună, în vârstă de doi ani, a fost adoptată de meteorologii de pe Vârful Omu și trăiește aventuros, la 2.500 de metri altitudine. Felina a fost adusă pe munte, din București, prin amabilitatea unui medic veterinar, în octombrie 2015, pe când avea doar câteva luni. A primit numele Rodica și de doi ani este un fel de mascotă a stației meteo. „Fără ea s-ar umple staţia de pârşi – un fel de şoricei de munte. Mai vânează şi lilieci, nu ştiu pe unde-i găseşte, pentru că noi n-am văzut lilieci pe Omu”, ne–a spus Radu Manta, șeful stației meteorologice. Pisica simte orice animal care se apropie de clădirea stației, mai ales câinii de la stânele din jur care mai urcă din când în când pe vârf. Când este vreme frumoasă, felina pleacă pe munte și îi mai vizitează pe cabanierii de la Omu. Nu se teme, însă, nici de frig, pentru că face plimbări chiar şi la temperaturi de -20 de grade Celsius, ne-a mai precizat Radu Manta. Rodica nu este prima mascotă de la 2.500 de metri, înaintea ei fiind Artică – un motan care a trăit 13 ani la staţia meteo fără să coboare vreodată de pe munte !