Jason Derulo şi Rita Ora vor veni pentru prima dată în România, în luna iulie, la cel mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA, în line-up fiind anunţată şi prezenţa trupei britanice pop, Years&Years şi a Ellei Eyre, potrivit Mediafax. Organizatorii festivalului au anunţat că peste 20.000 de abonamente s-au vândut deja, în mai puţin de o lună, şi se estimează că NEVERSEA va fi „sold out” încă de la prima ediţie. „Fanii care vor să trăiască o experienţă unică la malul Mării Negre mai pot achiziţiona doar până miercuri, 31 mai, abonamente la preţul special de 225 de lei plus taxe. Acestea pot fi cumpărate de pe www.neversea.com. Începând cu luna iunie preţul ultimelor abonamente la festivalul NEVERSEA va creşte”, susţin organizatorii. Aceştia au anunţat, că Jason Derulo şi Rita Ora vor veni pentru prima dată în România, la acest festival. La malul Mării Negre se va auzi melodia “Hot right now”, cântată live de compozitoarea şi artista britanică Rita Ora. Primul ei album “Ora”, lansat în 2012, a ajuns în scurt timp numărul unu în Marea Britanie. Albumul conţine melodiile “RIP” la care a colaborat cu Tinie Tempah dar şi “How we do party”, versuri fredonate de fanii din întreaga lume. Cunoscută pentru nonconformismul său, artista britanică este şi actriţă, având roluri în filmele „Fast and Furious 6” şi „Fifty Shades of Grey”. Jason Derulo, artistul american cu 11 single-uri de platină, care s-au vândut în peste 50 de milioane de exemplare, este, la doar 27 de ani, în toate topurile momentului şi are un succes incredibil cu fiecare melodie pe care o lansează. În line-up a mai fost anunţată şi prezenţa trupei britanice pop, Years&Years şi a Ellei Eyre, cunoscută deja fanilor din România. Festivalul NEVERSEA este cea de-a doua „poveste magică” a creatorilor UNTOLD. Festivalul va avea loc în perioada 7-9 iulie 2017, pe plaja Neversea din Constanţa.