N. Dumitrescu
Aşa cum v-am mai informat, la sfârşitul săptămânii trecute, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova a avut loc seminarul lunar al Colegiului consilierilor juridici din judeţ, la care a fost invitat prof. Ion Traian Ştefănescu, un specialist recunoscut al Dreptului (în foto – al doilea de la stânga la dreapta, alături de membri ai colegiului amintit). Revenind la Ploieşti după mai bine de 30 de ani, după cum însuşi a mărturisit, acesta a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări.
-Domnule Ion Traian Ştefănescu, v-aţi aflat, înainte de 1989, în echipa de conducere a judeţului Prahova. Cum regăsiţi acum Prahova?
– Venind la Ploieşti, eu am încercat să văd câte ceva prin prisma sentimentelor pe care le am față de ploieşteni şi prahoveni, pentru că niciuna dintre vacanțele mele de copil nu s-a făcut în altă parte decât în Prahova, la Sinaia. Şi-apoi, mi-a fost dat să lucrez trei ani în conducerea județului Prahova. Atunci era un județ puternic, fanion din multe puncte de vedere, industrial în primul rând. Acum nu am avut posibilitatea să văd la Ploieşti decât ceea ce am intenționat să văd: cum arată parcul unde este statuia lui Mihai Viteazul și care este situația de la fosta Casă Hagi Prodan, denumită astăzi altfel – Muzeul “Casa de Târgoveţ”. În general, nu-mi scapă faptul că și aici s-au produs, pe de o parte, o serie de dezvoltări noi, în temeiul unor opțiuni economice, sociale, politice, dar, pe de altă parte, a scăzut tonusul în industrie în județul Prahova. Este adevărat, nu trebuie să nu ținem seama de faptul că este altceva astăzi, pe alte coordonate. Este un alt tip de societate, însă, din punct de vedere al nivelului de ansamblu al economiei, Prahova este în scădere. Sper totuși să fie şi astăzi valabil – așa cum era pe vremuri – ca prahovenii să aibă cele mai mari venituri din țară, dar nu cunosc asta precis. Aici sunt oameni de un anumit potențial, de o anumită calificare. Întotdeauna a fost așa.
– Sunteţi un intelectual cu o carieră recunoscută în domeniul Dreptului. În situaţia actuală, în care tema Justiţiei e una de maximă sensibilitate, dumneavoastră cum apreciaţi tot acest context în care diverse persoane sunt judecate în baza unor denunţuri şi ajung la închisoare, iar după luni bune sunt achitate, aşa cum s-a întâmplat într-un caz recent? Mai mult decât atât, oamenii politici tolerează o legislaţie care permite o asemenea justiţie care se dovedeşte a fi, de fapt, o injustiţie, iar ministrul Justiţiei este el însuşi contestat, ca să ne referim doar la câteva aspecte?
-Vedeți, și în cazul acesta, abordăm o problemă complexă. Dacă se justifică sau nu rolul şi ponderea denunțurilor în ancheta penală. E una dintre probleme. Dar sunt extrem de multe probleme mai importante decât aceasta a denunțurilor. Fără îndoială că trebuie pusă sub semnul întrebării învestirea organului de cercetare penală dacă – nota bene – nu-și exercită cu responsabilitate, cu obiectivitate, fără niciun fel de părtinire, atribuțiile de cercetare penală. Pentru că organul de cercetare penală reprezintă o etapă pe parcursul procesului penal. Finalmente decid judecătorii. Deci, chiar dacă în amonte am niște elemente fragile, finalmente, în fața judecătorilor trebuie să se ajungă fie la o neprimire, fie la o acceptare totală, fie la o acceptare parțială a cercetării. Deci, până la urmă, instrumentul uman fundamental în această materie sunt judecătorii. Din punctul de vedere al legislației nu este simplu ca într-un anumit interval de timp să răstorni fundamental întreaga legislație. Trebuie un sistem de trepte într-o societate dată . Eu pot să vă spun, de exemplu, că în domeniul meu mai este valabilă o singură lege dinainte de 1990, una singură- cea în materie de gestionare. În rest, totul s-a spulberat, a trebuit reașezat. Or, nu este simplu să faci lucrul acesta pentru că, pe de o parte, realitățile din viața de zi cu zi izbucnesc spontan, sunt, o parte din ele, necunoscute, pentru că însuși tipul de societate este altul. Nu ai cum să prevezi anumite fenomene și anumite efecte. Pe de altă parte, trebuie să fii la curent cu ce se întâmplă pe plan mondial din punctul de vedere al legiferării și al practicilor de legiferare. Deci, aș zice că suntem în fața unui ghem de contradicții care izvorăsc de la momentul în care se elaborează actele normative și până la momentul în care o hotărâre, într-o cauză anume, penală, civilă, de care ar fi ea, ajunge să fie definitivă. Or, din acest punct de vedere, eu pot să reproșez titularilor, și din trecut, și de azi, că nu acordă suficientă atenție elaborării proiectelor de acte normative, pe de o parte, de către cei mai avizați specialiști într-un domeniu sau altul și, pe de altă parte, cu reținerea reală a sevei practicii. Nu se poate elabora un act normativ numai din birou, de la Piața Victoriei! Este absolut imposibil! Dumneavoastră puteți, cu profesia pe care o aveți, frumoasă și înobilatoare, să vă daţi seama şi de următorul lucru: în 27 de ani, dacă socotim tot ceea ce am trăit până acum, după anii 1990, cam câte vizite de prim-ministru s-au făcut în unități economice, culturale, sociale din România? Văd că, rara avis, acum, actualul prim-ministru începe să se deplaseze prin diverse unități. Deci, revenind, este vorba despre calitatea actelor normative, care sunt lacunare, ridică multe probleme. Cât priveşte legislația penală… Fostul președinte al ţării spunea, zilele trecute, că resimte o răspundere morală pentru faptul că a promulgat Codul penal și Codul de procedură penală. Bun, bun, răspunderea este morală, dar efectele, unele dintre ele, sunt dezastruoase!
– O cauză n-ar fi şi aceea că trâmbiţaţii specialişti, invocaţi de cei care ajung la guvernare, lipsesc?
– Am să răspund printr-un exemplu. O lege-cadru a salarizării este cardinală în orice societate, pentru că, reglementând salariile în sectorul public, indirect sunt efecte profunde și în sectorul privat. Nu am să vă dau eu nume de absenți, dar aş vrea să se verifice cine dintre specialiștii în materie de salarizare, juriști, a lucrat la acest proiect de lege. Și o să vedeți că o să aveți o surpriză colosală. Colosală ! Iar surpriza va fi una neplăcută. Nu se poate aşa ceva! Dacă vrei să faci ceva bun trebuie să ai cu ce să faci. Eu nu știu ca deasupra tortului să se pună altceva decât crema. Trebuie să faci cu crema intelectualității aceste modificări legislative, nu cu te miri cine.
-Sunteţi recunoscut ca o persoană cu aplecare către domenii foarte importante, precum educaţia şi cultura. Ce părere aveţi despre actualul sistem de învăţământ, trecut prin atâtea şi atâtea reforme, cu consecinţe nu dintre cele mai bune, ba dimpotrivă?
– Acceptați o mică povestioară? Exista un lider într-un centru universitar, care era un om extrem de inteligent, din domeniul umanistic. Epatase în diverse împrejurări și fusese pus liderul studenților din centrul universitar respectiv. Constatarea mea, de la nivel central, a fost aceea că nu avea elementare calități manageriale. Organele lui otolitice nu se așezau ca lumea și, deci, zăpăcea structurile din centrul universitar, intervenea intempestiv, bloca anumite lucruri… Atunci, l-am chemat la București și i-am spus: „Dragă, uite ce se întâmplă. Ești cult, ești pregătit, ești intelectual, dar nu ești bun pentru lider la centrul universitar.Eu îți propun să treci la revista din centrul universitar respectiv”. O revistă care, la vremea respectivă, era înscrisă în peisajul revistelor literare la nivel național, persoana respectivă dând acolo rezultate foarte bune. Nu-i dau numele acum, pentru că nu vreau ca să se identifice personajul. Dar, acesta a fost ministru al Învățământului după 1989. Ce putea să facă un astfel de om care – deşi şi astăzi este prezent pe la posturile de televiziune județene, unde are o emisiune specială – deşi este un om cu cap, cult, dar din punct de vedere al organizării, al manageriatului propriu-zis este străin, este în afară? Pentru o funcţie de ministru trebuie să îmbini capacitatea intelectuală cu cea de organizare. Îmi aduc aminte, era la începutul anilor respectivi. Cum ieșea pe posturile de telviziune începea: „Aria curiculară…” Lumea habar nu avea despre ce zicea. Ce înseamnă aria curiculară, domnule? Ce o fi asta? Deci, asemenea oameni care s-au succedat în fruntea învățământului… Cum se poate așa ceva? Cum este posibil? Dar ce, învățământul este o morișcă pe care o schimbi în funcție de opțiunile personale ale unuia sau altuia dintre miniștri? Nu-mi place nici ce văd acum, în momentul de față. Îl aud perpetuu pe primul ministru spunând, cu privire la oricare dintre cei care se află în subordinea lui, că el nu se bagă. Că e informat, cunoaște, dar el nu se bagă. Păi, acesta trebuie să se bage ca prim-ministru, iar decizia să poarte şi pecetea opțiunilor lui. Bineînțeles, ținând seama și de ceea ce spun specialiștii din domeniu. Nu mă miră că s-a ajuns la situația actuală din învățământ! Nu știu ce va face actualul ministru. Este un economist, rector. Destul de mobilat din punct de vedere organizatoric, îl cunosc din Academia de Studii Economice și sper să facă și câte ceva. Dar cineva, cineva trebuie să-l tragă de mânecă și să-i spună: „Domnule, opriți-vă și încetați să răsturnați, din an în an, viziunea asupra învățământului. Sunt foarte multe de discutat. Nu vedeți, sunt sute de mii de analfabeți?! Şi abia acum se pune problema de a vedea ce o să se întâmple cu ei, cum să fie încadrați…
