„Marița”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, informează un comunicat Hi Film transmis, ieri, AGERPRES. Lungmetrajul a fost inclus în competiția „East of the West”, secțiune dedicată regizorilor aflați la primul sau al doilea film. În cadrul programului competițional se regăsesc producții din Europa Centrală și de Est, Balcani, Grecia, Turcia, dar și din țări ale fostului bloc sovietic. Debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime îl are în centrul poveștii pe Costi, căruia, sătul fiind de propriile probleme de cuplu, i se face brusc dor de poveștile tatălui său, se arată în prezentarea peliculei.”Provocarea acestui road-movie a fost să reușesc să surprind un moment de trecere din existența fiului, momentul desprinderii de tată, un individ tragicomic care s-a lăsat tot timpul purtat de viață. Miza a fost ca spectatorii să petreacă suficient timp cu tatăl, să se familiarizeze atât de mult cu prezența și cu poveștile lui încât să li se pară lor înșile greu să se despartă de el”, a declarat regizorul Cristi Iftime, citat în comunicat. Cu o imagine semnată de Luchian Ciobanu, filmul îi are în distribuție pe actorii Alexandru Potocean, Adrian Titieni, Lucian Iftime, Victoria Cociaș, Andrei Huțuleac, Bogdan Dumitrache, Ana Ciontea.Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary, cel mai important eveniment cinematografic din Cehia, ajuns la cea de-a 52-a ediție, se va desfășura în perioada 30 iunie – 8 iulie.