Petre Apostol
Meciul de debut cu Slovacia, pierdut pentru doar 22 de popice, s-a dovedit a fi fost decisiv în privinţa calificării în sferturile de finală pentru echipa naţională feminină a României la Campionatul Mondial, care se desfăşoară la Dettenheim, în Germania.
Condusă de antrenoarea principală de la Conpet Petrolul Ploieşti, Luminiţa Dogaru, echipa României nu a reuşit surpriza în ultimul meci al fazei grupelor, disputat miercuri seară, în compania medaliatei cu bronz de la ediţia precedentă a campionatului, Slovenia. În lotul echipei naţionale s-au regăsit cinci jucătoare de la campioana României, Conpet Petrolul, anume Luminiţa Dogaru, Daniela Lăcătuşu, Nicoleta Trifan, Cristina Samson, Nina Răileanu, care au fost şi titulare. Alături de acestea au mai evoluat Anna Gyeresi, de la vicecampioana ţării, Electromureş Romgaz Târgu Mureş, şi ploieşteanca Andreea Băicoianu, de la Rapid Bucureşti.
Câştigătoare în ambele partide anterioare, Slovenia avea deja asigurată calificarea în faza sferturilor de finală, în vreme ce pentru România, care pierduse cu Slovacia, dar învinsese pe Danemarca, doar victoria reprezenta ultima şansă de calificare. Iar jucătoarele tricolore au fost tot timpul aproape de adversare, dar Slovenia s-a menţinut în frunte încă din start, păstrând o diferenţă minimă la popice doborâte, conducând cu 3:1 la puncte de echipă înaintea ultimului schimb, Daniela Lăcătuşu aducând punctul pentru România.
Chiar dacă Luminiţa Dogaru, campioană mondială la tandem anul trecut (alături de Nicolae Lupu), a stabilit cel mai bun rezultat al echipei naţionale de la turneul din Dettenheim şi cea mai bună performanţă a meciului, nu a putut schimba învingătoarea. Slovenia s-a impus cu 4:2 la puncte de echipă, iar graţie avantajului de 29 de popice doborâte faţă de România a mai adăugat încă două puncte, ducând scorul general la 6:2.
Prin urmare, echipa tricoloră a ratat calificarea în sferturi, ocupând a treia poziţie a ierarhiei în grupă, după Slovenia şi Slovacia.
Slovenia – România 6:2 (3556:3527 popice doborâte, 11,5:12,5 puncte de set, 4:2 puncte de echipă)
Barbara Fidel – Cristina-Alexandra Samson 1:0 (611:585, 2,5:1,5), Anja Kozmus – Nina Răileanu 1:0 (578:588, 3:1), Eva Sajko – Nicoleta Steluţa Trifan 1:0 (573:543, 2,5:1,5), Rada Savic – Daniela Lăcătuşu 0:1 (592:610, 0:4), Brigita Strelec – Anna Gyeresi 1:0 (602:566, 4:0), Nada Savic / Patricija Bizjak – Luminiţa Viorica Dogaru 0:1 (600:635, 0:4)
Clasament Grupa A: 1. Slovenia 6p (20:4 puncte de echipă, 50,5:21,5 puncte de set), 2. Slovacia 4p (13:11, 26,5:35,5), 3. România 2p (12:12, 45:27), 4. Danemarca 0p (3:21, 12:60).
Ierarhia în celelalte grupe a fost următoarea:
Grupa B: 1. Croaţia 4p (14:2, 32,5:15,5), 2. Serbia 2p (9:7, 24,5:23,5), 3. Franţa 0p (1:15, 15:33), Polonia nu a participat
Grupa C: 1. Cehia 4p (15:1, 36:8), 2. Italia 2p (13:11, 30:38), 3. Bosnia şi Herţegovina 0p (3:13, 18:30), Muntenegru nu a participat
Grupa D: 1. Germania 6p (19:5, 47,5:24,5), 2. Ungaria 4p (17:7, 44:28), 3. Austria 2p (10:14, 30,5:41,5), 4. Estonia 0p (2:22, 22:50)
Sferturile de finală, astăzi: Slovenia-Italia (ora 9:00), Croaţia-Ungaria (12:30), Cehia-Slovacia (15:00), Germania-Serbia (19:30)