Nicoleta Dumitrescu

25 mai a fost data limită până la care unele categorii de persoane, inclusiv de la nivelul judeţului Prahova, au fost obligate să-şi declare veniturile obţinute în 2016, din diferite activităţi, la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Acest lucru trebuia să se facă depunând Formularul 200, prin intermediul căruia să fie declarate, printre altele, veniturile obţinute anul trecut din activităţi independente, din chirii sau jocuri de noroc.
Conform prevederilor legale, nedepunerea Declaraţiei 200 până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50 şi 500 de lei. La nivelul judeţului Prahova, în anul 2016 au fost depuse peste 20.000 de formulare, anul acesta luându-se în calcul că aproximativ 12.250 de persoane se vor încadra în categoria acelora care aveau obligaţia să-şi declare veniturile obţinute din diverse activităţi.

Conform prevederilor legale, 25 mai 2017 a fost data limită pentru completarea şi depunerea Formularului 200 – “Declaraţia privind veniturile realizate din România” – de către persoanele fizice care au realizat, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din România, în anul 2016, provenind din mai multe activităţi. Este vorba despre activităţi independente;cedarea folosinţei bunurilor – pentru care chiria prevăzută în contractul între părţi este stabilită în valută – cu excepţia veniturilor din arendă; activităţi agricole – piscicultură, silvicultură pentru care venitul net se stabileşte în sistem real; transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului financiar; jocuri de noroc realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă şi festivaluri de poker; alte surse, pentru care contribuabilii au obligaţia depunerii declaraţiei aşa cum sunt definite la art. 114 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal. La solicitarea de a ne da amănunte în legătură cu obligaţia declarării veniturilor în cazul acelora care au avut parte de câştiguri la jocuri de noroc, de la reprezentanţii Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Ploieşti am primit următoarele precizări: “Veniturile din jocuri de noroc pentru care există obligaţia depunerii declaraţiei sunt acele venituri realizate ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă (on line) şi/sau festivaluri de poker. În acest sens, persoanele fizice declară distinct fiecare venit brut primit de la un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc”.
Totodată, în ceea ce priveşte obligativitatea depunerii Declaraţiei 200 şi de către persoanele care au obţinut venituri în străinătate, cei de la DGRFP Ploieşti ne-au precizat: “Declaraţia 200 se utilizează şi pentru declararea veniturilor realizate în România în calitate de artişti de spectacol sau ca sportivi, din activităţile artistice şi sportive, în cazul persoanelor rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri şi care au optat pentru regularizarea impozitului, în condiţiile prevăzute la art. 227 alin. (3) din Codul Fiscal; declararea veniturilor realizate în România de persoanele fizice nerezidente, în calitate de artişti de spectacol sau sportivi, din activităţi artistice şi sportive, dacă plătitorul de venit se află într-un stat străin, potrivit art. 223 alin. (4) din Codul Fiscal; declararea veniturilor din activităţi independente obţinute în România, în cazul persoanelor rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European şi care au optat pentru regularizarea impozitului în condiţiile prevăzute la art. 226 din Codul Fiscal; declararea veniturilor realizate de persoanele nerezidente, scutite de impozit în România, potrivit convenţiilor de evitare a dublei impuneri”.

V F
Nu au obligaţia să depună declaraţia de venit contribuabilii care în anul 2016 au realizat: venituri din activităţi independente impuse pe bază de norme de venit (cu excepţia persoanelor care au depus declaraţiile de venit estimat/norma de venit în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate); din activităţi independente pentru care impozitul se reţine la sursă de către plătitorul de venit şi impunerea este finală potrivit opţiunii contribuabilului (venituri din drepturi de proprietate intelectuală); din cedarea folosinţei bunurilor sub formă de arendă, a căror impunere este finală potrivit prevederilor art. 84 alin. (8); din cedarea folosinţei bunurilor pentru care chiria prevăzută în contractul încheiat între părţi este stabilită în lei, nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real şi la sfârşitul anului anterior nu îndeplineau condiţiile pentru calificarea veniturilor în categoria veniturilor din activităţi independente (adică aveau mai puţin de
5 contracte de închiriere), pentru care plăţile anticipate cu titlu de impozit sunt egale cu impozitul anual datorat şi impozitul este final, cu următoarele excepţii, pentru care există obligaţia depunerii declaraţiei: pentru situaţiile în care declaraţia de venit estimativ a fost depusă în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, conform legii; pentru situaţiile în care intervin modificări ale clauzelor contractuale, dar nu rezilierea contractelor – în care chiria este exprimată în lei – în cursul anului; pentru situaţiile în care investiţiile la bunurile mobile şi imobile ale proprietarului, uzufructuarului sau ale altui deţinător legal, care fac obiectul unor contracte de cedare a folosinţei bunurilor, inclusiv a contractelor de comodat, sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.
De asemenea, în categoria acelora care nu au obligaţia să depună declaraţii la ANAF se regăsesc şi persoanele care obţin următoarele tipuri de venituri: sub formă de salarii şi venituri asimilate salariilor, pentru care informaţiile sunt cuprinse în declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit sau declaraţii lunare; venituri din investiţii, a căror impunere este finală; din premii şi din jocuri de noroc, a căror impunere este finală; din pensii; din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit, pentru care impunerea este finală; din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal; venituri din alte surse. “Nedepunerea formularului 200 până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50 şi 500 lei. În cazul aplicării sancţiunii amenzii, contribuabilul are posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională”, ne-au mai precizat cei de la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti. La nivelul judeţului Prahova, în anul 2016 au fost depuse un număr de 20.923 declaraţii, iar anul acesta, cu două zile înainte de data limită de depunere, fuseseră depuse 12.073 de formulare. Până la finalizarea termenului de înregistrare a formularelor – 25 mai 2017, s-a estimat că numărul documentelor depuse va ajunge la aproximativ 12.250.