Bogdan Chitic

Printre formaţiile ploieştene de baschet juniori cu „priză” la public, în sezonul recent încheiat, s-a numărat şi BC T-Pack, pe tabloul Campionatului Naţional „sub 16 ani”. Pentru generaţia 2001 a formaţiei antrenate de Vasile Tace, aflată, aşadar, la cel de-al doilea sezon la această categorie de vârstă, stagiunea 2016-2017 s-a caracterizat printr-un debut nu atât de convingător atât în faza de calificare, cât şi în „recalificări”, care, în cele din urmă, avea să-i coste pe „lupi”, în primul caz, prezenţa la faza semifinală, iar, în cel de-al doilea – cea la turneul de baraj.
În primă instanţă, „galben-albaştrii” au încheiat cu 6 victorii şi 4 înfrângeri, pe ultima treaptă a podiumului în faza preliminară, poziţie ce i-a trimis în „recalificări”, unde ambiţiile BC T-Pack erau îndreptate către turneul de baraj. O înfrângere neaşteptată, însă, chiar la meciul de debut, cu CSŞ Sibiu, avea să reprezinte un reper important în lupta pentru prima poziţie, în „recalificări”.
„Am început sezonul într-o grupă cu toate concitadinele, în faţa cărora am demonstrat diferenţa viziunii despre performanţă. Astfel, chiar dacă am pierdut primul meci după ce la pauză conduceam la 13 puncte, iar în sfertul 3 am avut toţi jucătorii de bază eliminaţi, am mers mai departe şi ne-am luat o revanşă binemeritată în Olimpia, în faţa celei mai mari asistenţe la un meci de juniori. Am concluzionat că este mai uşor să ajungi la turneul de baraj prin recalificări decât prin „semifinale”, dar, cu 8 zile înaintea începerii fazei de recalificare, regulamentul s-a schimbat. Nu am mai avut parte de sistem turneu, ci de sistem tur-retur, iar noi, chiar dacă am plecat cu un punct penalizare din cauza rezultatelor la normele de control, am reuşit să ajungem la un punct în spatele formaţiei de pe primul loc. Totuşi, în 2017, toate echipele ploieştene de la această categorie au obţinut 18 victorii, dintre care noi nu mai puţin de 10, aşadar mai multe decât toate celelalte la un loc. Terminăm cu regretul de a nu fi ajuns la turneul de baraj, implicit în primele 10 echipe din ţară, dar cu mulţumirea că am ţinut steagul sus pentru Ploieşti”, a precizat Flavius Tace, preşedinte BC T-Pack.

Au surclasat liderul

Cum „răul” fusese deja făcut – eşecurile cu Sibiul, acasă, şi cu Piteştiul, în deplasare, la doar două puncte, într-o sală improprie desfăşurării unor astfel de meciuri, costându-i scump pe ploieşteni în prima parte – şansele BC T-Pack (10-4 în faza semifinală) de a mai prinde prima poziţie scădeau simţitor pe ultima turnantă, asta chiar dacă echipa număra, fără întrerupere, „de la 1 la 7” şirul de victorii. Printre acestea, se numără şi succesul cu LPS CSU 2 Piteşti, scor 79-48, de la Ploieşti, în faţa formaţiei care avea să ajungă la turneul de baraj, găzduit în Trivale, şi pe care l-a încheiat chiar „în spatele liniei” de calificare la faza de elită.
„A fost un sezon bun, prin prisma faptului că am dovedit că avem potenţial şi devenim mai buni pe măsură ce categoria de vârstă se apropie, cu paşi înceţi, dar siguri, de seniori. Pe plan colectiv, am făcut un meci foarte bun cu Iaşiul, în ultima etapă, întrucât a fost o deplasare lungă şi am reuşit să ne concentrăm pentru a încheia cu bine, iar, în plan individual, cu Piteştiul am realizat un meci mare, fiind aproape de double-double, cu puncte şi pase decisive. Chiar dacă la anul vom juca în compania unor echipe cu un an mai mari decât noi, asta nu ne va împiedica să arătăm de ce suntem în stare”, ne-a declarat Alex Secuianu, fundaş al echipei ploieştene.
Aşadar, BC T-Pack s-a situat, în ediţia recent încheiată, între „a fi sau a nu fi” la faza semifinală, pe tabloul primei grupe valorice, şi, ulterior, la turneul de baraj, şi, chiar dacă în ambele situaţii răspunsul destinului a fost unul negativ, „lupii” rămân cu satisfacţia de a fi înregistrat cea mai lungă serie de victorii consecutive, dintre toate echipele masculine ploieştene de juniori, în 2017, şi de a fi crescut o generaţie care, din toamnă, va face pasul la categoria imediat superioară de vârstă.
Lotul echipei masculine de baschet BC T-Pack „U16”: Mihnea Buligescu, Rareş Panaite, Alexandru Secuianu, Ionuţ Băicoianu, Vlad Dragomir, Gabriel Olteanu, Ştefan Popa, Radu Ila, Eduard Burlan, Vlad Stoean, Costin Drăghici, Matei Staicu, Tudor Deaconu, Damian Dănescu. Antrenor: Vasile Tace.