F.T.
Potrivit unui comunicat de presă al Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, în perioada 3 – 5 mai a.c., în poligoanele alpine “Sfânta Ana”, “Poiana Stânii” și “ Cheile Peleșului” s-a derulat a II- a ediție a competiției „Jandarmeria montană la înălţime!”.
Evenimentul a avut drept scop, după cum se arată în documentul de presă amintit, “consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor personalului specializat pentru intervenţia în situaţii deosebite în mediul montan, a dezvoltării abilităţilor de muncă în echipă, fortificarea organismului în situaţii de efort fizic prelungit, în condiţii de concurs, precum şi educarea curajului şi stăpânirii de sine în situaţii complexe.
Organizatorii competiţiei au fost Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, iar participanţii – personalul secțiilor și posturilor montane, în echipe de câte trei jandarmi de la Inspectoratele judeţene Prahova, Dâmboviţa, Braşov, Bistriţa Năsăud, Maramureş şi Hunedoara”.
Probele de concurs au constat în metode/procedee folosite de regulă de jandarmii montani în căutarea și salvarea montană pe timp de vară şi au cuprins: 1. tehnica escaladei şi coborârii în rapel; 2. deplasarea în teren variat și căutarea unei persoane aflate în dificultate în mediul montan, utilizând GPS-ul; 3. tehnici de prim-ajutor medical.
În urma puncatejelor obținute, pe locul I s-a clasat Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureş, pe II –I.J.J. Braşov (echipa 2) iar pe trei, tot IJJ Brașov ( echipa 1).