Fenomenele climatice din ultima perioadă au dus la pierderi în pomicultură și viticultură, de până la 100% la nuc în zona colinară, iar în perioada următoare trebuie determinate pagubele înregistrate, precum și constatarea și transmiterea daunelor către comisiile locale, se spune într-un comunicat al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS), preluat de Agerpres. „Temperaturile scăzute înregistrate în zona colinară a României (-4 grade C, până la -6 grade C), în perioada 20-24 aprilie 2017, reprezintă un fenomen rar, care nu a mai fost înregistrat de stațiile meteorologice ale stațiunilor noastre niciodată. Aceste temperaturi survin după o perioadă de temperaturi foarte ridicate din luna martie și prima jumătate a lunii aprilie, ceea ce a dus la un avans fenologic de 7-10 zile în perioada de temperaturi negative. Temperaturile minime au fost înregistrate de către senzorii din stațiile meteorologice ale unităților de C-D amplasate în livadă”, arată ASAS cu privire la situația din domeniul pomiculturii. Instituția precizează că în această perioadă, speciile pomicole semințoase (măr, păr, gutui), nucifere (nuc) și arbuștii fructiferi (căpșun, afin, zmeur, coacăz) se aflau în plină fază de înflorire. Speciile pomicole sâmburoase (prun, cireș, vișin, cais, piersic) se aflau în faza de sfârșitul înfloritului până la fruct tânăr, în funcție de soi și zona climatică. Conform ASAS, la prun, la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești – Mărăcineni, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă (SCDP) din Râmnicu Vâlcea, SCDP Tg. Jiu, SCDP Voinești, s-au înregistrat pierderi de până la 95%. În zona Iași și Bistrița nu au fost înregistrate pierderi mai mari de 35%. Printre soiurile cele mai afectate sunt Stanley și Anna Spath. La cireș au fost puternic afectate în aceleași zone ca și prunul, soiuri ca Regina, Kordia în proporție de 95%. În zona Iași, cireșul a fost afectat în procent de 35%. La piersic și cais: zona principală Dobrogea nu a fost afectată. Nucul a fost afectat 100% în zona colinară.
În cazul mărului au fost înregistrate pagube în special în zona Pitești, Voinești, Tg. Jiu prin afectarea florilor în proporție de 36% la soiul Golden, până la 80% la soiul Idared. Cultura de căpșun a fost afectată 90% în zona colinară. Printre măsurile necesare, ASAS precizează determinarea cu rigoare a pagubelor înregistrate (prin secționarea organelor de rod), constatarea și transmiterea daunelor către comisiile locale. Conform ASAS, lipsa / diminuarea rodului din acest an nu trebuie să ducă la abandonarea plantațiilor, recomandându-se tratamente fitosanitare pentru menținerea unui frunziș normal, care să susțină diferențierea rodului pentru următorul an (trebuie aplicată o tehnologie de criză prin diminuarea cantităților de îngrășăminte și aplicarea unor tratamente numai pentru sănătatea frunzișului). Instituția susține că este necesară plata cât mai rapidă a primelor de asigurare la producătorii asigurați. În eventualitatea susținerii de către MADR a pierderilor, contravaloarea lucrărilor tehnologice deja efectuate în livezi până la înregistrarea pagubelor este de circa 2.500 lei/ha.
În domeniul viticulturii, înghețurile târzii au afectat lăstarii principali și implicit producția, diferențiat în funcție de amplasarea plantațiilor viticole și pornirea în vegetație a soiurilor vinifera.
În podgoriile din nordul Moldovei, mersul vremii a cuprins ninsori și temperaturi minime absolute în aer și sol (-1,4 0C) sub pragul de îngheț al lăstarilor, care au condus la pierderi mari de 70-90%, refacerea butucilor fiind posibilă numai din mugurii dorminzi. În zona centrală (Odobești), temperaturile scăzute au afectat lăstarii principali mai ales la șes și la plantațiile tinere cu forme de conducere semiînaltă și înaltă.
În partea de S și S-E a Moldovei (Dealu Bujorului), temperaturile de -3,40C au afectat lăstarii principali și producția în proporție de 15-90%. În Dobrogea (Murfatlar) nu s-au înregistrat pierderi datorită dezmuguritului întârziat al majorității soiurilor. În podgoriile din Transilvania (Blaj) se estimează pierderi între 20-80% în cazul amplasării plantațiilor pe șes.
În podgoria Dealu Mare, temperaturile de -1,2 0C au afectat parțial producția (15-50%), iar în vestul țării, pierderi mai mari se înregistrează la șes și mai puțin pe versanți și platouri. „În concluzie, starea de vegetație a plantațiilor viticole la acest moment este bună, cu excepția plantațiilor viticole amplasate la șes și la baza pantei din majoritatea arealelor viticole, unde se estimează pierderi de producție cauzate de brume și înghețuri târzii, cuprinse între 15-100%. Gradul de afectare a rodirii plantațiilor de vie va putea fi stabilit mai precis ulterior, când plantele intră în vegetație normală”, se arată în comunicat. ASAS recomandă refacerea vițelor afectate de brume târzii de primăvară în perioada dezmuguritului. Refacerea se bazează pe capacitatea de lăstărire a ochilor secundari încă neporniți în vegetație la survenirea brumei și a celor dorminzi de pe cordoane. Lăstarii fără rod se ciupesc când aceștia ajung la 5 – 7 frunze, pentru a provoca emiterea copililor purtători de inflorescențe.