V. Stoica

Patru localități prahovene – Băicoi, Bușteni, Călugăreni și Dumbrava – vor intra în curând în febra campaniei electorale pentru alegerea primarului, după ce posturile respective au rămas vacante fie ca urmare a decesului edililor (Călugăreni și Dumbrava), fie ca urmare a condamnării definitive a șefului administrației (Băicoi) sau ca urmare a intrării în Parlamentul României (Bușteni).
În curând, potrivit calendarului organizării alegerilor locale parțiale care vor avea loc pe data de 11 iunie, cei aproape 30.000 de prahoveni care se vor afla la doar un an de la alegerile locale în fața veșnicei dileme caragialiene “Eu cu cine votez?” vor fi asaltați (sau nu, în unele cazuri) de candidați, de promisiuni, de lucrări făcute repede-repede înainte de alegeri.

3-aLogica simplă ar putea să spună că, la alegerile locale parțiale din acest an, prahovenii din cele două localități urbane și din cele două aşezări rurale care vor merge în fața urnelor pentru a-și alege primarul vor intra în campania electorală cu două variante de posibili câștigători. Una ar fi de a merge pe varianta actualilor viceprimari cu atribuții de primari (care au în mânecă asul lucrărilor care ar putea fi efectuate cu puțin timp înainte de alegerile din 11 iunie). O a doua variantă ar fi aceea ca învinșii de la alegerile locale din vara anului trecut să treacă pe primul loc în preferințele electoratului. Rămâne însă de văzut cine se va mai înscrie în cursa pentru localele parțiale, pentru că depunerea candidaturilor la funcția de primar pentru cele patru localități – Băicoi, Bușteni, Călugăreni și Dumbrava – va trebui făcută, până la data de 22 mai, de partidele politice, de alianțele electorale sau de către candidații care aleg să meargă independenți în fața electoratului. Astfel, cel mai târziu cu 20 de zile înainte de data alegerilor, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri vor trebui să depună candidaturile sub semnătura conducerii organizațiilor și pe baza listei susținătorilor. Candidații independenți vor trebui să își depună documentele necesare candidaturii pe baza listei susținătorilor.
Până la începerea campaniei electorale, care este stabilită a începe cu 15 zile înaintea datei alegerilor, respectiv din 27 mai, va fi întocmit de către biroul electoral de circumscripție procesul-verbal privind rămânerea definitivă a candidaturilor.
Cel mai târziu cu cinci zile înaintea datei alegerilor – respectiv cel târziu pe 6 iunie – trebuie tipărite buletinele de vot, iar reprezentanții autorităților publice locale (primarii) sunt obligați ca până la 9 iunie cel târziu să aibă grijă de tipărirea listelor electorale permanente, în două exemplare.
Campania electorală de scurtă durată (doar două săptămâni) se va încheia în dimineața zilei de 10 iunie, la ora 7.00. Tot la ora 7.00, duminică, 11 iunie, se vor deschide secțiile de votare din cele patru localități prahovene, pentru ca alegătorii să-și desemneze noii primari.
Procesul votării se va finaliza la ora 21.00, responsabilitatea în acest caz fiind a președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare.
În termen de cel mult 48 de ore de la închiderea votării, respectiv cel târziu pe 13 iunie, partidele politice și candidații independenți pot să formuleze cereri scrise pentru anularea alegerilor într-o circumscripție electorală, acestea urmând să fie motivate și însoțite de dovezile pe care se întemeiază.
Mai departe, rămâne de văzut ce alegeri vor face locuitorii din cele două comune și din cele două orașe prahovene în privința persoanelor care vor ocupa fotoliul de primar până la viitorul scrutin din anul 2020.