Petre Apostol

Într-o asistenţă selectă, printre care s-au regăsit oameni de afaceri, personalităţi din lumea artei şi a audio-vizualului, dar şi din universul sportului de performanţă, seara de miercuri, la Dignitas Events House, în Bucureşti, a avut-o ca „actriţă” principală pe Ania Caill, care, din toamna anului 2012 până în această săptămână, a reprezentat CS Caraimanul Buşteni în schiul alpin mondial.
A fost un gen de eveniment rar întâlnit în peisajul sportului românesc de performanţă, dar de care ar fi nevoie mai des, pentru promovarea talentelor existente în domeniu, atât cu scopul de a crea modele sănătoase pentru copii şi tineri, cât şi pentru atragerea de parteneriate din mediul privat. Acţiunea a fost organizată, în colaborare, de Fundaţia Dignitas şi de compania Corum, cu sprijinul Asociaţiei Culturale Nicolae Voiculeţ, revista Avantaje şi compania Sportek.
Moderat de redactorul şef al revistei Avantaje, Daniela Palade Teodorescu, evenimentul a fost presărat cu momente artistice, fiind deschis de un mini-recital al naistului Nicolae Voiculeţ, care a apreciat dragostea sportivei pentru România, pe care o reprezintă în competiţiile internaţionale, în detrimentul Franţei, unde s-a născut şi locuieşte.
De asemenea, soprana Mihaela Panca a încântat audienţa cu vocea sa specială, o coloană sonoră potrivită pentru momentele de emoţie trăite de Ania Caill pe pârtia de schi.
A existat şi un joc inedit, prin care cei prezenţi au fost invitaţi să răspundă la întrebări ale Aniei despre viaţa sa sportivă. Iar regizorul Mihai Vişinescu a donat premiile, constând în 20 de exemplare din „Albumul unei prietenii: Nichita Stănescu-Vladimir Zamfirescu”, ediţie bibliofilă.

„Port cu mândrie culorile României”

Totuşi, cele mai emoţionante momente ale serii au fost cele în care Ania Caill şi „regizoarea” întregului eveniment, mama sa, Dana Caill, au povestit despre drumul destul de anevoios parcurs până acum, când tânăra sportivă de 21 de ani bate la porţile afirmării în circuitul mondial al schiului alpin.
„Deși nu trăiesc în România, inima mea este aici, port cu mândrie culorile țării și doresc să reușesc în acest sport la cel mai înalt nivel pentru mine, familia mea și pentru țară. Nimic nu m-ar face mai fericită decât să urc pe prima treaptă a podiumului și să ascult imnul național. Sunt hotărâtă să mă asigur că acest lucru se va întâmpla!”, a spus Ania Caill, în timp ce pe un ecran erau prezentate momente din viaţa sa.

A CDe asemenea, a povestit despre cum s-a îndrăgostit de schi la vârsta de 7 ani, când mama sa, profesoară de matematică, plecată din România la începutul anilor ’90, îşi ducea elevii în excursie la schi; despre cum a fost experienţa de a intra în lumea schiului alpin din Franţa fără nicio cunoştinţă în prealabil în acest domeniu; despre cum a învăţat să se descurce pe cont propriu înainte de a împlini 14 ani, pentru a putea schia în Alpi, deoarece sportivii din Pirinei, unde locuia, nu erau luaţi prea în serios de persoanele abilitate din cadrul federaţiei din Hexagon; despre eforturile depuse la antrenamentele zilnice, care pot dura chiar şi şase ore, pentru a-şi atinge visul de a realiza performanţă într-un sport costisitor şi complex; despre sprijinul primit din partea mamei sale oricând a avut nevoie.
Iar imaginea a fost întregită de Dana Caill, care a îndeplinit, cu dragoste, mai multe roluri decât cel de părinte în viaţa fiicei sale, fiind şi manager, şi psiholog, etc.

Transfer la Dinamo Bucureşti, lideră a ţării în cursa pentru PyeongChang

Evenimentul a mai avut un scop, acela de a prezenta faptul că, din această vară, Ania Caill va trece de la CS Caraimanul Buşteni la Dinamo Bucureşti. Şi, de asemenea, şi sora sa mai mică, Andra Caill, urmează acelaşi drum, cu speranţe ca şi pe plan sportiv să-i calce pe urme. Amândouă sunt în loturile naţionale, Ania în cel de senioare, în vreme ce Andra – la junioare.
Dezamăgitor este faptul că reprezentanţii clubului din Buşteni nu au încercat mai mult să le păstreze pe cele două sportive în cadrul organizaţiei. Mai ales că, în prezent, când a rămas mai puţin de un an până la Jocurile Olimpice de la PyeongChang, din Coreea de Sud, Ania Caill este prima sportivă din România pe lista provizorie a celor calificaţi la respectiva competiţie.
Pe cea mai recentă listă a locurilor alocate pentru Jocurile Olimpice, de către Federaţia Internaţională de Schi, la 2 mai, în care s-au luat în calcul performanţele obţinute în competiţiile eligibile pentru puncte, se regăsesc patru sportivi din România, la masculin şi la feminin. Ania Caill este prima dintre ei, ocupând, la general, locul 692 (locul 154 la coborâre), cu 2192 de puncte, ierarhie în fruntea căreia se regăsesc, cu 8000 de puncte, Kjetil Jansrud (Norvegia), Ilka Stuhec (Slovenia), Marcel Hirscher (Austria), Mikaela Shiffrin (SUA).
Ceilalţi trei sportivi din România care, în momentul de faţă, se află pe lista celor calificaţi la competiţia olimpică sunt Alexandru Barbu (locul 1133, 1056 puncte), Valeriu Achiriloaie (locul 1161, 1000 puncte), Raluca Ciocănel (locul 1796, 103 puncte).
Până la încheierea calificărilor, însă, mai sunt multe curse, lista finală urmând să fie publicată la sfârşitul lunii ianuarie 2018, Jocurile Olimpice din Coreea de Sud fiind programate între 9 şi 25 februarie. Dar, până atunci, Ania urmăreşte să-şi îndeplinească unul dintre obiectivele pe care ruptura ligamentului încrucişat anterior a împiedicat-o să-l atingă din sezonul trecut, anume intrarea în puncte în Cupa Mondială.