Petre Apostol

Echipa de volei masculin a României U19 obținea, la începutul anului, o calificare excepțională la turneul final al Campionatului European, câștigând grupa din preliminarii desfășurată pe parchetul Sălii Sporturilor „Olimpia” din Ploiești. Cu o asistență din care au făcut parte și reprezentanții clubului Tricolorul LMV Ploiești, care urmăreau potențialul jucătorilor pentru eventuale transferuri, Naționala României s-a impus în toate cele trei partide disputate, adjudecându-și locul întâi, cu 8 puncte din 9 posibile.
La turneul final al Campionatului European, care a început pe 22 aprilie, Naţionala antrenată de Stelian Ghiţun şi Mircea Itt a evoluat în Grupa B, organizată în oraşul slovac Puchov, contra formaţiilor Slovaciei, Cehiei, Turciei, Finlandei şi Franţei.
După înfrângerea cu Finlanda, din primul meci, România a reușit să învingă, în tiebreak, selecționata țării gazdă, pierzând, apoi, cu Franța, în tiebreak, pentru a încheia cu două înfrângeri în minimum de seturi, cu Turcia, respectiv Cehia. Astfel, cu doar trei puncte acumulate, România a încheiat pe locul al cincilea, fiind eliminată de la competiție, ratând să-și îndeplinească obiectivul de a se situa între primele șase locuri, pentru a obține calificarea în premieră la Campionatul Mondial.
În cealaltă grupă, desfășurată la Gyor, în Ungaria, câștigătoare a fost Rusia (14 puncte), urmată de Italia (10 p), Polonia (10 p), Belgia (7 p), Ungaria (2 p), Bulgaria (2 p).
De remarcat faptul că a doua clasată din grupa preliminară desfășurată la Ploiești, Belgia, pe care România o învinsese în tiebreak, în Sala „Olimpia”, a obținut calificarea la Festivalul Olimpic al Tineretului European, după ce, ieri, a obţinut locul al șaptelea, învingând Finlanda, scor 3-1.
În marea finală, ieri seară, urmau să se confrunte Cehia și Italia, învingătoare în semifinale, sâmbătă, cu Rusia, respectiv Turcia, ambele meciuri încheiate în tiebreak.
Rezultatele în grupa României:
Etapa 1
Cehia – Turcia 3-1 (22-25, 25-18, 25-16, 25-16)
Slovacia – Franța 1-3 (23-25, 25-23, 19-25, 15-25)
Finlanda – ROMÂNIA 3-0 (25-20, 25-13, 25-17)
Etapa 2
Turcia – Franța 3-0 (25-18, 25-23, 28-26)
ROMÂNIA– Slovacia 3-2 (23-25, 25-16, 25-18, 16-25, 15-10)
Cehia – Finlanda 3-0 (25-20, 25-20, 25-18)
Etapa 3
Franța – ROMÂNIA 3-2 (25-27, 25-16, 25-21, 23-25, 19-17)
Slovenia – Cehia 2-3 (20-25, 22-25, 25-20, 25-20, 12-15)
Finlanda – Turcia 1-3 (20-25, 22-25, 25-22, 20-25)
Etapa 4
Cehia – Franța 1-3 (25-23, 21-25, 23-23, 16-25)
Finlanda – Slovacia 3-1 (21-25, 25-19, 25-23, 25-22)
Turcia – ROMÂNIA 3-0 (25-22, 25-23, 25-15)
Etapa 5
Franța – Finlanda 3-1 (25-19, 26-28, 25-18, 25-12)
ROMÂNIA – Cehia 0-3 (21-25, 10-25, 20-25)
Slovacia – Turcia 0-3 (21-25, 14-25, 13-25)
Clasament grupa a II-a
1. Turcia 5 meciuri 4 victorii-1 înfrângere (12 p)
2. Cehia 5 meciuri 4 victorii-1 înfrângere (11 p)
3. Franța 5 meciuri 4 victorii-1 înfrângere (11 p)
4. Finlanda 5 meciuri 2 victorii-3 înfrângeri (6 p)
5. ROMÂNIA 5 meciuri 1 victorie-4 înfrângeri (3 p)
6. Slovacia 5 meciuri 0 victorii-5 înfrângeri (2 p)
Lotul României
Ridicători
12. Alexandru Dragomir (CTF Mihai I Bucureşti)
13. Sergiu Bojor (LAPI Dej)
Universali
10. Radu Pop (LAPI Dej)
13. Alexandru Rață (LPS Suceava)
Extreme
7. Ovidiu Darlaczi (CSS BEGA Timişoara)
9. Vlad Curuia Pop (LAPI Dej)
15. David Miron (CSS “Nicu Gane” Fălticeni)
14. Mihail Băiculescu (CSS Buzău)
Centri
2. Bela Bartha (LAPI Dej)
3. Andrei Ana (CTF Mihai I Bucureşti)
8. Robert Călin (CNNT Craiova)
Libero
6. Cristian Teglaş (LAPI Dej)