Luiza Radulescu Pintilie
Clopote al căror dangăt răsună la comandă, programate electronic de la distanţă -şi chiar pe mulţi ani !- şi tot la fel aduse la tăcere. Slujbe şi sfaturi ale preoţilor duhovnici transmise şi primite on line. Agheasmă la dozator şi pomelnice scrise, rapid, la tastatură. Cădelniţe electronice, în care tămâia e programată să ardă până la ultima bobiţă frumos mirositoare şi să nu scoată niciun firicel de fum înecăcios. Chemări la slujbe şi îndemnuri anti-depresie expediate pe messengerul enoriaşilor: ”Când eşti întristat, sună Ioan 14 “. Până şi coliva se poate comanda, cu un singur click, la firme specializate, plătind-o cu cardul sau ramburs, când o aduce în poartă curierul. Acatiste bonus pentru cei care achită, anticipat, taxele către locul de închinare şi loc asigurat, gratuit, în capelă, în ultimele zile pământene, înaintea plecării definitive “în loc de odihnă, în loc de verdeaţă, unde nu e întristare nici suspin“ – oferta găsită în cutia poştală de locuitorii unui sat doljean.
Lucru cert: biserica ţine tot mai aproape pasul cu vremurile şi cu tehnologia- întrecând, de departe, multe şcoli şi spitale, cu toate reformele trecute peste ele -poate şi pentru că, anul trecut, cam pe vremea aceasta, un sondaj arăta că încrederea românilor în instituţia pe care o au aşezat-o, detaşat, multă vreme, pe locul întâi, s-a prăbuşit semnificativ. Drept e că actualitatea e adusă în curtea şi în altarul bisericilor din întreaga lume. Ba şi în afara lor. Se şi spune, de altfel, că Dumnezeu ne aude de oriunde ne-am ruga, chiar şi atunci când nu ne mişcăm buzele, fiindcă de fapt credinţa adevărată o duce fiecare cu el însuşi pretutindeni. Iar „Cine are credinţă, când se roagă pentru ploaie, ţine mâna pe umbrelă” , concluzionează un autor rămas necunoscut .Mai ales că lucrurile se simplifică pe zi ce trece! De exemplu, Dumnezeul creştinilor şi Cel din alte religii au fost coborâţi, mai nou, inclusiv pe aeroport şi aşezaţi, spre încurajarea şi relaxarea pasagerilor, într-un automat pentru rugăciuni. „Gebetomatul”- cum a botezat creatorul său aparatul amplasat pe aeroportul din Stuttgart- livrează, la simpla apăsare a unui buton, orice rugăciune de care are nevoie călătorul, speriat sau nu de zborul între cer şi pământ, de riscul unui atac terorist, ori de nebunia vreunui pilot sinucigaş.Creat încă din 2008, este pentru prima dată însă când lăcaşul tehnologizat e „ridicat” dincolo de zona de securitate a unui aeroport şi e doar alegerea pasagerilor dacă-i trec pragul. Oricum, e intrată deja în istorie noua aliniere a credinţei, aşa cum e devenită legendară reclama unei firme româneşti de pompe funebre care promite clienţilor servicii complete şi transport gratuit pentru al doilea mort al familiei, inspirându-i şi pe … adversari să ducă strategia de marketing în zona bancurilor cu audienţă, adăugând fără menajamente: ”La nevoie, ţi-l şi omorâm!”. Vocaţia de râsu-plânsu a românilor nu putea să lase în afară cele sfinte, după cum nici păcatele – şi unele dintre ele destul de grele, care n-ar trebui să împovăreze conştiinţa şi cuvintele unui slujitor al lui Dumnezeu pe pământ -nu-i ocolesc nici pe slujitorii în sutană, ba dimpotrivă!
Dincolo de toate acestea, legătura dintre biserică şi credincioşi e- ori s-ar cuveni să fie- departe de a fi o legătură între ziduri şi prezenţa fizică a enoriaşilor. De aceea, ţinând sau nu pasul rugăciunii cu tehnologia, mediată sau nu de telecomandă şi de reclamă, rostită în biserici sau pe aeroport, în lăcaşuri impozante sau între bârnele de lemn ale unui micuţ aşezământ cu sfinţi „Nimic nu este pierdut cât timp credinţa e în picioare, cât sufletul nu abdică şi capul se ridică din nou”, cum spunea un mare duhovnic. Fiindcă, oriunde ar fi, „ adevărata credinţă e pasărea care cântă când zorii nu au apărut”.
