Florin Tanasescu
În rolurile principale: Cucuveaua, Vuvuzeaua, Gaița, Buha și alte ciripitoare care au maximum un grăunte de minte, că de IQ nu se pote vorbi în situația dată.
În roluri secundare: copii săraci și sceptici ai plebei bârfitoare. Rolurile muierilor sunt interpretate de bărbați, ca pe vremea lui Shakespeare.
În alte roluri – lumea toată, nemuritoare și rece. Doar Pleșu ce mai scoate capul din când în când, înfierând moravurile de ieri, de azi și de mâine. La o adică, ar putea apărea și Brucan, care trebuie acuzat nu pentru ăia 20 de ani avansați drept remediu al sănătății mintale, ci fiindcă nu a mai pus un zero cifrei. Fundalul este asigurat de
Mirabela Dauer: Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim ce-am sfărâmat cu bârfa noastră proastă.
Acțiunea are loc în orice colț al patriei – fie el câmpie, deal, munte, țara asta având de toate: și pământ și libertate și deschidere la mare și țațe clevetitoare, fiindcă modernismul a adus marketuri, dar vorba rea e înrădăcinată bine și peste tot, fie în mediu rural, fie urban. Chiar și-n gaură de șarpe, unde se sâsâie ca la ședințele asociațiilor de locatari.
Pentru neamul ăsta minunat, infernul sunt alții – ungurii, rușii, americanii și alții mai de pe-aci: Dragnea, Băsescu, Parlamentul, Guvernul, vecinul, capra, oaia; nu avem noi atâtea pietre la-ndemână pentru fecioarele neprihănite de pe plaiurile mioritice, să arunce în ei. Avem, în schimb, destui tembeli care să se arunce după ele, pietrele. Că așa se interpretează “Dați-mi un trup voi, munților !”. Dar, cum stânca tace, aruncăm cu vorba și ne refugiem în lanul de porumb. De unde se aud pensionari- cocoși ( care, altfel, circulă gratuit în mijloacele de transport în comun) vorbind-o de rău pe Vasileasca, deși le-a mărit pensiile, sau pe Udrea, că a devalizat țara. Deși, din regie li se suflă “Fraților, mai merge să fii tembel până la 20 – 30 de ani, dar de la o vârstă-ncolo înseamnă că ești de-a dreptul tâmpit. Hotărâți-vă, într-al doișpelea ceas, ce e rău și ce e bine!”. Dar, ce să ceri ăstora bătrâni, când televiziunile sunt și ele tot un fel de lanuri de porumb, sau floarea-soarelui, orientându-se după partidul care le finanțează.
Actul doi. Fiindcă gluma se-ngroașă pe măsură ce trec zilele, anii, deceniile, în distribuție mai apar Omul de paie, ăla de Tinichea, Leul pus cu botul pe labe și alții din neamul Vrăjitorului din Oz. Chiar dacă noi suntem urmașii Romei. Toți, viteji nevoie mare !
Scena e aceeași – lanul de porumb, adică țara. Șușoteala crește exponențial, iar showul național ( “Bâlciul deșertăciunilor”) devine interactiv, la el participând, laolaltă, artiști și spectatori.
Actul trei. Publicului și actorilor li se explică faptul că–ntr-o nu știu care țară (America) într-un nu știu care stat (Oklahoma), a fost interzisă o carte – “De veghe-n lanul cu secară” – pe motiv că era cvasipornografică, dar lanul cu morală și moraliști tinde să se-ntindă peste țară.
Epilog. Ce-nțeleg urmașii Romei ? “ Nouă, nimeni și niciodată nu ne va mai îngrădi dreptul de a bârfi, câștigat la Revoluția din decembrie 1989”.
Dreptul de a bârfi și de a face pe lupii moraliști, ascunși în lan.
