Petre Apostol

Grație sprijinului primit din partea unor iubitori ai boxului, deoarece primăria a blocat fondurile alocate prezenței la competiții, reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Ploiești au reușit să participe la Campionatul Național pentru cadeți, desfășurat săptămâna trecută, la Brezoi, în județul Vâlcea. Șapte dintre sportivii pregătiţi de antrenorii Titi Tudor (coordonator), Adrian Pîrlogea şi Iulian Ilie au luptat în ringul de la Brezoi, patru dintre ei reușind să urce pe podiumul de premiere.
Cea mai strălucitoare medalie a fost obținută de Marian Ghinoiu, care a devenit campion național la categoria 34 kg, după ce a câștigat toate cele trei partide disputate, dintre care două prin knock-out.
În finale au mai ajuns încă doi sportivi de la CSM Ploiești – Alexandru Neagu (46 kg) şi Iulian Dumitrescu (54 kg) – care și-au trecut în palmares, însă, medaliile de argint.
Bilanțul clubului ploieștean a fost completat de Ştefan Panaitescu, cel care a obținut medalia de bronz la categoria +76 kg.
Pentru CSM Ploiești au mai participat Claudiu Neagu (43 kg), Loris Neagu (50 kg) şi Ştefan Nicolae (34 kg).
„În ciuda problemelor de la club, de la primărie, sportivii noştri şi-au continuat pregătirea şi au reuşit să aducă bucurie ploieştenilor, bilanţul fiind foarte bun, în condiţiile date. Sperăm că lucrurile se vor îndrepta în cel mai scurt timp, că vom avea unde să ne pregătim şi le vom putea oferi acestor copii şansa de a călca pe urmele lui Leonard Doroftei şi de a face performanţă în continuare!”, a declarat coordonatorul secţiei de box a clubului, Titi Tudor.