Nicoleta Dumitrescu

Zicala conform căreia „Prietenul la nevoie se cunoaşte” se aplică mai ales în mediul politic. De fapt, la câte încrengături s-au ţesut şi se vor mai ţese graţie unor… cunoştinţe ale unor cunoştinţe care îl ştiu bine pe X, prieten cu Y, scena politică românească este, mai ales în afara microfoanelor, a camerelor de luat vederi şi a şedinţelor o mare, în adevăratul sens al cuvântului, de prietenii. Este şi motivul pentru care, o dată la patru ani, când sunt alegeri fie locale, fie parlamentare, pentru anumite funcţii sunt găsiţi, întotdeauna, oamenii care trebuie pentru că sunt, conform recomandărilor, buni la toate!
Sunt buni să ocupe un post în Ministerul Culturii, al Sănătăţii etc. chiar dacă s-au şcolit la facultăţi de drept, marketing sau „drumuri şi poduri”, şi asta datorită lanţului de vorbe bune spuse sau puse de prietenul prietenului lui Z prin interpuşi sau prin intermediul telefonului fără fir.
Ba, ca să nu existe dubii că respectivii n-ar face parte din categoria acelora care sunt la locul potrivit tocmai pentru că sunt oamenii potriviţi, nici măcar susţinătorii lor, din lungul şir de proptele şi prietenii, nu se mai feresc să-şi facă anunţată legătura. Iar asta se întâmplă inclusiv la cel mai înalt nivel, una dintre dovezi fiind făcută publică inclusiv de şeful cel mare de la social-democraţi.
Despre ce este vorba? Duminică, la finala SuperLigii de rugby, Liviu Dragnea i-a invitat la meci, alături de el, pe şeful Guvernului, dar şi pe fostul coleg de partid Valeriu Zgonea. Pentru că bătea la ochi alăturarea cu ultima persoană, chiar şeful PSD a devoalat motivul: a dorit să mai discute cu el şi să vadă dacă îl poate ajuta cu ceva, în condiţiile în care acesta – adică Zgonea – nu munceşte nicăieri (!?!).
Hopa! Adicătelea, Dragnea a îngropat securea supărării pe Zgonea, iar acum vrea să facă pe bunul samaritean, ajutându-l să-şi găsească şi serviciu! Oare de când liderul PSD s-a transformat, peste noapte, şi este atât de îngăduitor cu cei care s-au întors împotriva lui? Curios lucru, această manevră pare cusută cu aţă albă, având în vedere trecutul dintre cei doi. Dar, oare, ce i-a făcut Zgonea lui Dragnea? Zgonea a îndrăznit să-i ceară lui Dragnea demisia din funcţia de lider, având în vedere tinicheaua trasă de picior, cea cu dosarul Referendumul. Iar această îndrăzneală l-a costat: a fost demis din partid şi s-a ales, la pachet, şi cu debarcarea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în vara anului trecut.
După ce a stat, câteva luni, în cabinetul şi pe scaunul de şef de la Camera Deputaţilor, să-l fi podidit pe Dragnea dorul de Zgonea? Încurcate sunt căile Domnului, cum se spune, dar, după cum se vede, liderul PSD vrea să facă dovada faptului că sângele… de partid, până la urmă, nu se face apă chiar tot! Mai este nevoie şi de câte o resuscitare, astfel încât vechile prietenii să fie reînviate. Prin urmare, nu este exclus ca, în viitorul apropiat, Dragnea să se laude pe facebook că i-a şi găsit lui Zgonea serviciu. Nu de altceva, dar şi Zgonea se poate încadra în categoria celor… buni la toate!