După mulți ani, celebra lucrare muzicală “Bolero” a lui Maurice Ravel va răsuna din nou la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești. Iubitorii muzicii sunt invitați mâine, începând cu ora 19.00, în sala de concerte, pentru a asculta această capodoperă. Bolero este o compoziție muzicală de balet pentru orchestră, compusă în 1928 și pusă în scenă pe 22 noiembrie, în același an.
Compozitorul a considerat-o un simplu studiu de orchestră, dar în prezent aceasta este opera muzicală cea mai pusă în scenă din toate timpurile.
În cadrul concertului de mâine de la Filarmonica ploieșteană, orchestra va mai interpreta Concertul nr. 4 pentru vioară și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart, și Concertul opus 283 în Re major pentru flaut și orchestră de Carl Reinecke.
Dirijor va fi Jozseph Horvath, iar soliști: violonistul Cosmin Horațiu Stoicași, flautistul Grațian Papară – Borza. Prețurile biletelor de intrare sunt: 20 de lei pentru adulți, 15 lei pentru pensionari și 10 lei pentru elevi și studenți.