Ana Maxim

Camera Deputaţilor a adoptat recent Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.17/2016 privind apărarea împotriva incendiilor, cu amendamente, care prevede că termenul pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu pentru construcții și amenajări se prorogă până la data de 30 septembrie 2017, față de 30 iunie 2017 – termenul stabilit inițial. Astfel, proprietarii clădirilor care nu dețin acest document vor avea mai mult timp să ia măsuri pentru a se conforma obligațiilor legale. Mai mult, beneficiarii care vor depune, până la data de 30 septembrie 2017, documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu sau vor avea proiecte în avizare pentru finanţare nu vor primi amenzi dacă termenul de conformare nu va depăşi 31 decembrie 2017. Obligaţia solicitării şi obţinerii autorizaţiilor revine persoanei fizice ori juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente ori, după caz, beneficiarului investiţiei. Acestea sunt emise de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. “Prin prorogare se urmăreşte stabilirea unui termen care să facă posibilă conformarea de către toţi beneficiarii în ceea ce priveşte obligaţia de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu, reducerea riscului înregistrării unui volum mare de solicitări înainte de expirarea termenului prevăzut de legislaţia în vigoare, reducerea riscului de nerespectare a termenelor de emitere a avizelor/autorizaţiilor de securitate la incendiu de către beneficiarii care nu s-ar încadra în termenul actual, reducerea costurilor pentru întocmirea documentaţiilor, realizarea unor documentaţii şi lucrări de construcţii de calitate, negrevate de presiunea timpului, reducerea numărului de solicitări de autorizare respinse pentru neconformităţi” se arată în ordonanța nr. 17/2016. Vineri, la Ploiești a avut loc o întâlnire a reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Prahova cu primarii, la care au participat și reprezentanții Instituției Prefectului Prahova, în legătură cu situația școlilor neautorizate la incendiu. Edilii au fost instruiți de către reprezentanții ISU în legătură cu demersurile pe care trebuie să le facă pentru obținerea autorizației la incendiu pentru școli, acolo unde este cazul, și au analizat stadiul autorizării instituțiilor de învățământ din județ.
În prezent, există obligația obţinerii avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu doar pentru sediile noi ale școlilor sau ale celor existente la care s-au efectuat lucrări de dezvoltare, modernizare sau schimbare a destinaţiei şi pentru care, la data când au fost date în exploatare, legislaţia prevedea această obligaţie, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. „Pentru toate celelalte clădiri având destinaţia de unităţi şcolare, atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în învăţământul universitar, care au fost puse în funcţiune anterior introducerii obligaţiei legale de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu, pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de siguranţă a activităţii sunt executate, anual, controale de verificare a apărării împotriva incendiilor, precum şi activităţi de informare preventivă şi educare a elevilor şi studenţilor asupra modului de comportament în cazul producerii unui incendiu sau altei situaţii de urgenţă”, au anunțat reprezentanții IGSU încă din anul 2015, după incendiul devastator din clubul Colectiv din București în care au murit zeci de tineri. După tragedie a fost readusă în atenția opiniei publice problema siguranței populației în cazul unui incendiu.