Petre Apostol

De sâmbătă, în Spania, la Madrid, a început unul dintre cele mai importante turnee de tenis după cele de Mare Șlem. Organizat de Ion Țiriac, turneul de la Madrid este de categorie Premier Mandatory, fiind dotat cu premii totale de 5.439.350 de dolari, desfășurându-se pe zgură roșie.
Pe tabloul calificărilor la turneu s-a aflat și jucătoarea prahoveană Ana Bogdan, situată pe locul 111 în clasamentul mondial săptămâna trecută, reprezentând a șasea sportivă din România în ierarhia WTA.
În primul tur din faza preliminară, jucătoarea din Sinaia, de 24 de ani, s-a confruntat cu a 11-a favorită a calificărilor, Jennifer Brady, din Statele Unite ale Americii, situată pe locul 76 mondial, în vârstă de 22 de ani.
La prima confruntare directă din circuitul profesionist dintre cele două sportive, meciul a fost foarte echilibrat, încheindu-se după mai bine de două ore și un sfert. Câștigătoare a fost jucătoarea americană, care s-a impus în două seturi, ambele la tiebreak.
În primul set, în care a servit doi ași și în care a avut, totodată, și procentaje mai bune pe primul serviciu decât adversara, Ana Bogdan a realizat un total de 46 de puncte, fiind la egalitate cu jucătoarea americană. Însă, în tiebreak, Brady s-a impus cu scorul de 7-5.
În actul secund, jocul la serviciu nu a mai funcționat la fel de bine pentru Ana Bogdan, care a realizat, de data aceasta, trei duble greșeli, dar a reușit să revină de la 4-2 pentru adversară și să trimită setul în tiebreak. În tibereak, însă, nu a reușit să câștige niciun punct, astfel că Jennifer Brady s-a impus cu 7-0, avansând în turul secund al calificărilor.
Brady avea să piardă, apoi, cu a treia favorită a calificărilor, Johanna Larsson (locul 54 WTA, 28 ani), din Suedia, scor 2-6, 0-6.
Pentru Ana Bogdan – care va primi două puncte ca urmare a prezenței în primul tur preliminar la Madrid – reprezintă a doua înfrângere consecutivă în prima rundă a calificărilor la un turneu de categorie Premier, după cea din urmă cu o săptămână, de la Stuttgart (Germania).