N. D.

La sfârșitul săptămânii trecute, Prahova a fost gazda celei de-a treia ediții a manifestării organizate la nivel de țară – ”Invest România”. Evenimentul – organizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, în parteneriat cu Departamentul pentru Promovarea Investițiilor Străine din Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și cu sprijinul Consiliului Județean Prahova – s-a desfășurat la Centrul de afaceri „Lumina Verde”, situat în cadrul Parcului Industrial Ploiești. Manifestarea a avut ca scop identificarea oportunităților de investiții la nivel regional și stimularea atragerii acestora, în vederea dezvoltării mediului de afaceri românesc și a stabilirii de parteneriate transnaționale. După cum s-a menționat și în timpul dezbaterilor, obiectivele acestui program vizează, în principal, atragerea de investiții și promovarea exportului, susținerea și promovarea proiectelor prioritare stabilite la nivel județean și regional, în direcția domeniilor considerate strategice pentru investiții – energia, resursele minerale, turismul, agricultura, industria și infrastructura, în acord cu prevederile Strategiei Naționale pentru Competitivitate.
La eveniment au mai participat, alături de conducerea Consiliului Județean și a Instituției Prefectului Prahova, primarul municipiului Ploiești, reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie, dar și Ilan Laufer – secretar de stat în Minsterul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Anteprenoriat, oameni de afaceri, reprezentanți ai mediului diplomatic acreditați în țara noastră, consilieri economici din cadrul ambasadelor României, reprezentanți ai consiliilor județene, primari și membri ai Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România.
Unicitatea acestui eveniment este dată de faptul că, pentru prima oară în cadrul unui eveniment dedicat mediului de afaceri, antreprenorii au avut posibilitatea de a interacționa direct cu atașații economici ai României din Marea Britanie, Ungaria, Germania, Austria, Spania, Italia, Turcia, SUA, Grecia, Franța etc. care au pus la dispoziția acestora date legate de specificul economic al diverselor piețe, oferind detalii atât despre posibilitățile de export pentru firmele românești, cât și despre tendințele existente în țările pe care aceștia le reprezintă pentru anumite sectoare de activitate.