Lucian Avramescu
Am crezut că lovitura nemiloasă dată țării mele, de politicienii trădători autohtoni, a fost distrugerea brumei de industrie pe care o aveam. S-a dus tot. Nu mai producem nimic. Nici șuruburi, nici mobilă, nici puști, nici scobitori, nici hârtie igienică. Ne ştergem, la zonele care se petrec, cu hârtie parfumată în Franța. Cumpărăm cartofi din Polonia și praz din Egipt.
Am crezut că omorârea cu totul a industriei autohtone și vânzarea pe nimic a solului și subsolului ar fi alcătuit ștreangul. Azi am discutat, pe îndelete, cu un nene român, intelectual care muncește de 20 de ani în activități sub calificarea lui, afară. El într-un loc, nevastă-sa în altul. Au strâns din dinți și tot ce au câștigat au pus deoparte, astfel încât azi au venit acasă să deschidă o afacere. Mi-a povestit-o. N-o divulg, fiindcă așa m-a rugat. Nu e o mare descoperire, dar pentru a o pune pe roate are nevoie de 15 – 20 de muncitori calificați într-un domeniu. România era plină de astfel de meseriași. A rămas năuc descoperind că nu mai are niciunul. Oricum, nu a dat de nimeni care să se angajeze la el, cu toate că a promis un salariu echivalent cu cel din țara unde a muncit până acum. Este, zice amărât, descurajat, învins. Trăim cea mai dură omorâre a României, luându-i forța de muncă. Toți pălmașii cu cazmaua sau cu intelectul îmbogățesc Europa. Germania ne adoră, Franța a descoperit hărnicia românilor, Canada a luat tot ce se putea lua din IT. Anglia, dincolo de niște excese din presă, unde suntem înjurați, nu renunță sub niciun chip la forța de muncă din România, calificată, disciplinată, modestă, fără pretenții.
România se sufocă din nou acasă, de astă dată definitiv. La țară nu mai sunt ciobani. Ce? Ciobani! Mână turmele în Spania. România a rămas fără oxigenul forței de muncă în toate domeniile. Am un vecin , poreclit Morela. Avea, are încă, o turmă de capre și oi, o sută, două sute. Le va da undeva spre Cislău, cu chirie. De ce? A rămas cu un singur cioban mulgător, care-i beat mai tot timpul. Poate nu-l plătești bine? Îl plătesc foarte bine. I-am făcut un fel de garsonieră cu televizor și toate cele lângă stână, nevastă-mea îi gătește mai atentă decât pentru noi în casă, iar eu merg cu mașina și-i duc mâncare de trei ori pe zi, caldă. Plus ”udeală”, că altfel nu se poate. Am două capre cărora le-au murit iezii acum trei zile. Trebuie mulse că altfel le împietrește ugerul. Am fost aseară să verific. El zăcea beat, iar caprele erau nemulse. Renunț la visul meu zootehnic.
Cum poate fi omorâtă de tot o țară, după ce i-ai omorât industria și i-ai dat pe șpagă solul și subsolul? Luându-i forța de muncă și lăsându-i doar ceva hahalere.
În zona de deal unde trăiesc, terenurile sunt mai toate abandonate agricol. Câștigă plecații mei săteni mai mult afară? Unii da. Alții, nu. E o modă, a devenit o modă să lucrezi, chiar pe o leafă de nimic, în străinătate. În plus statul, domnul stat, cel mai cheltuitor din univers fără a rămâne ceva în urma lui, pare interesat să nu mai avem aici, acasă, nimic. Forța de muncă? Ducă-se! Nici măcar unul care să mâne mioritica oaie, sau altul care să bată – fără a-și da cu ciocanul în dește – o stinghie în ulucă nu mai sunt de găsit.
România moare, sufocată de lipsa – cu totul – a forței de muncă. Înflorim, cu cârca, germaniile și franțele și italiile lumii și Europa cu totul care merge accelerat, iar noi în viteza ”pi loc” și chiar îndărăt. Murim, ca țară, definitiv. Noroc că avem un parlament uriaș, o clasă politică vioaie și un președinte neamț, demn și țanțoș ca o statuie de plastilină. Fie-ți țărâna ușoară, dublu asasinata mea țară!
