Preşedinţii federaţiilor din SUA, Canada şi Mexic s-au pus la aceeaşi masă şi au decis să depună candidatura comună pentru organizarea Cupei Mondiale din 2026. Anunţul a fost făcut ieri, în cadrul unui eveniment găzduit de noul World Trade Center din New York: ”Canada, SUA şi Mexic vor face o ofertă comună, o idee concepută acum ceva vreme. Discutăm despre ea şi vom ajunge la o propunere foarte interesantă”, a declarat Victor Montagliani, preşedintele Federaţiei Canadiene de Fotbal.
Ar fi pentru prima dată în istorie când o ediţie a Cupei Mondiale este organizată de trei ţări. Până acum, Cupa Mondială a fost găzduită de o singură ţară, cu excepţia turneului final din 2002, organizat de Japonia şi Coreea de Sud. Însă, ediţia din 2026 va fi specială, deoarece va fi prima Cupă Mondială la care vor participa nu mai puţin de 48 de ţări, ceea ce înseamnă că va fi nevoie de mult mai multe arene, terenuri de antrenament, hoteluri, aeroporturi, etc.
Ţările care doresc să-şi depună candidatura pentru organizarea CM 2026 o pot face în perioada iunie 2017-decembrie 2018. FIFA va analiza fiecare propunere pe parcursul anului 2019, iar în 2020 va fi anunţată gazda turneului final. Ultima ţară din zona CONCACAF care a organizat o Cupă Mondială a fost SUA, în 1994 – cel mai bun turneu final făcut vreodată de naţionala României.