Sf. Nichita Mărturisitorul s-a născut în Cezareea Bitiniei (nord-vestul Asiei Mici), într-o familie evlavioasă. Mama lui s-a stins din viaţă la opt zile de la naşterea sa iar Filaret, tatăl lui, s-a călugărit. Copilul a rămas în grija bunicii care l-a crescut într-un adevărat spirit creştin. Încă din copilărie, Sf. Nichita frecventa biserica şi a devenit ucenic al pustnicului Ştefan. Cu binecuvântarea sa, Sf. Nichita s-a dus la Mănăstirea Mydicia, unde egumen era Sf. Nichifor (13 martie). După şapte ani de viaţă sfântă la mănăstire, cunoscut pentru regulile drastice impuse în viaţa monahală a mănăstirii, Sf. Nichita a fost hirotonit preot. Sf. Nichifor, cunoscând viaţa curată a tânărului călugăr, i-a încredinţat conducerea mănăstirii atunci când el însuşi s-a îmbolnăvit. Nedoritor de putere, Sf. Nichita s-a dăruit iluminării şi bunăstării mănăstirii sale, cârmuind pe fraţi prin propriul său exemplu de viaţă. Curând, viaţa sfântă a vieţuitorilor a atras la mănăstire mulţi oameni căutând mântuire. După mai mulţi ani, numărul călugărilor a crescut la o sută.