Reprezentanții Bisericii Evanghelice din România estimează că peste 700.000 de turiști vor vizita 52 dintre cele mai importante biserici fortificate ale sașilor din Transilvania, în perioada aprilie – octombrie 2017. „În sezonul 2016, bisericile medievale și fortificate ale sașilor din Transilvania au beneficiat de 655.349 de vizitatori în cele 50 de obiective deschise publicului larg. În noul sezon, care s-a deschis pe 1 aprilie şi se va închide pe 31.10.2017, se preconizează depășirea pragului de 720.000 de vizitatori. La circuitul existent în 2016 se adaugă, anul acesta, biserica fortificată unitariană Dârjiu (Harghita), sit UNESCO, precum și biserica evanghelică Hălchiu (Braşov), lăcașul de cult cu cel mai mare altar poliptic medieval dintr-o biserică de sat”, se arată într-un comunicat de presă. Din acest an, turiștii care își vor cumpăra „Cardul Transilvania” pot vizita 52 de biserici fortificate săsești, cu 50 de lei, în cadrul unui proiect numit „Descoperă sufletul Transilvaniei”. Anul trecut, peste 3.500 de turiști români și străini și-au cumpărat acest card special.” „Descoperă sufletul Transilvaniei” organizează turismul cultural în bisericile fortificate din anul 2013, acest lucru realizându-l mai ales prin pașaportul de vacanță, Transilvania Card. Dintre cele 160 de biserici medievale și fortificate aflate în patrimoniul Bisericii Evanghelice din România (și nu numai), doar o parte sunt deschise turismului. Cele mai importante 52 însă sunt cuprinse în circuitul Transilvania Card. Este vorba despre toate bisericile UNESCO (Câlnic, Valea Viilor, Biertan, Viscri, Saschiz, Prejmer, Dârjiu), bisericile medievale din cele șapte orașe săsești (Sibiu, Mediaș, Bistrița, Brașov, Orăștie, Sebeș, Sighișoara), precum și altele de importanță turistică, precum Cisnădioara, Cârța, Hărman, Cincsor sau Mălâncrav. În 2016, Transilvania Card a fost folosită de circa 3.531 de vizitatori.