A.M.
În zilele de 10,11 și 12 aprilie, de la orele 10.30 şi 12.30, la Casa de Cultură “Geo Bogza” din Câmpina va fi prezentat filmul „Mercy street” (Strada Speranței), primul lung metraj de animație 3 D realizat în România. Este vorba despre o peliculă ce nu promovează violența, ci transmite emoție si un mesaj pozitiv. Intrarea este liberă, proiecțiile fiind plătite cu fonduri de la bugetul local, au anunțat reprezentanții Casei de cultură. Regia filmului este realizată de Ștefan Buzea, Alexandru Buzea, Radu Nicolae, iar vocile personajelor aparțin actorilor Alex Bordeanu, Ionuţ Grama, Cristian Iacob, Vlad Rădescu, Marius Stănescu, Şerban Duță, Andrei Stanciu, Laurenţiu Munteanu, Raluca Iurașcu. Pelicula prezintă povestea unui băiat de 10 ani, Lorenz, care descoperă un pasaj secret spre o lume necunoscută, aflată sub lumea noastră, și pornește într-o aventură cu scopul de a salva muzica lumii. Acolo descoperă planul malefic al lui Marcus, proprietarul unei companii miniere, care încearcă să fure muzica lumii noastre și s-o transforme într-o sursă uriaşă de energie pe care vrea s-o folosească pentru a deveni nemuritor. În încercarea lui de a salva muzica, Lorenz se poate baza doar pe cei trei prieteni marginalizați: părintele Abbey – confidentul și mentorul lui, și cele două pisici ale lui. Scenariul filmului, semnat de Alexandru Bordeanu, a câștigat în anul 2010 primul loc la concursul Consiliului Național al Cinematografiei.