Petre Apostol
Astăzi, este o zi deosebită pentru sportul prahovean. Unul dintre cei mai de seamă antrenori din judeţ împlineşte 71 de ani, dintre care aproape 50 de ani i-a dedicat marii sale pasiuni: sportul minţii – şahul. Originar din comuna Izvoarele, unde este „Cetăţean de onoare”, profesorul Gheorghe Văsii şi-a pus amprenta asupra şahului românesc, iar acum, odată cu aniversarea unei noi zile de naştere, consideră că este pregătit să spună „La revedere!” activităţii sportive, mulţumit de o carieră de succes, care a îmbogăţit sufletul multor persoane.
Pasiunea sa pentru şah a luat naştere în anii de liceu petrecuţi la Vălenii de Munte, între 1960 şi 1964, începându-şi cariera ca jucător, în care a ajuns până la titlul de candidat de maestru al sportului. A absolvit, apoi, cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică din Bucureşti, în 1969, preluând, imediat, catedra de educaţie fizică şi sport la şcoala din comuna natală, unde a fost profesor până în 1987. De asemenea, din 1985 a primit gradul I în învăţământ, fiind recompensat, ulterior, cu gradaţia de merit ca profesor din partea Ministerului Educaţiei Naţionale, precum şi Diploma „Gheorghe Lazăr” – clasa I, oferită de minister pentru cele mai bune rezultate ale unui profesor menţinute timp de 25 de ani. Iar din 2012 a primit titlul de antrenor emerit.
Ca antrenor, din 1979 până în prezent, a activat la Clubul Sportiv Şcolar Ploieşti, CS Petrolul Ploieşti, Palatul Copiilor Ploieşti şi CSM Ploieşti. De altfel, a fost cel care a promovat înfiinţarea unei secţii de şah la Clubul Sportiv Municipal, fapt împlinit în 2007. În plus, s-a aflat şi la cârma loturilor naţionale de juniori.
Iar de-a lungul carierei sale de antrenor a format numeroase generaţii de sportivi, care au ajuns la titluri de maeştri internaţionali, maeştri FIDE sau candidaţi de maestru, dintre care amintim câţiva dintre cei mai reprezentativi: Vlad Tomescu (mare maestru internaţional), Sânziana Todirel (mare maestră internaţională), Nicoleta Andreescu (maestră internaţională), Liliana Apostoae (maestră internaţională), Anca Andriana (maestru FIDE, vicecampioană mondială la şah clasic în 1989, 10 ani), Mihaela Sandu (maestru FIDE, vicecampioană europeană la şah clasic 1990, 12 ani), Raluca Erhan (maestru FIDE), Mădălina Haneş (maestru FIDE).
Locul său la conducerea secţiei de şah de la CSM Ploieşti va fi preluat de către unul dintre foştii săi elevi, maestrul internaţional Petre Grigore, care, însă, are o misiune dificilă, de a continua o activitate impresionantă realizată de antrenorul emerit Gheorghe Văsii, acesta aducând clubului medalii la campionate mondiale şi europene.
„Jocul de şah influenţează nu numai funcţiile intelectuale, ci şi caracterul omului în ansamblul său. Şahul promovează poziţia realistă, obiectivă, faţă de partener şi faţă de sine. Partida de şah decurge în condiţiile unei critici neexprimate. Fiecare parte se străduie să descopere greşeli în acţiunea adversarului şi să le exploateze. Pierderea este urmarea inevitabilă a unei greşeli proprii. De aceea, eşecurile propun în mod obiectiv o analiză proprie critică şi devin, prin urmare, un mijloc al propriei educaţii. Şahul reprezintă o remarcabilă şcoală a voinţei; imprimă stăpânire de sine şi severitate faţă de tine însuţi. Jocul de şah cere hotărâre, curaj, bucuria riscului şi, în acelaşi timp, simţul răspunderii, dar şi o anumită precauţie”, defineşte jocul de şah profesorul Gheorghe Văsii, antrenor care a oferit sportului poate chiar mai mult decât a primit de la acesta.