F. T.
Astăzi, între orele 10 și 15, în Prahova, sirenele instituțiilor publice și private vor fi puse în funcțiune, urmând să emită, la fiecare 16 secunde, semnale acustice, compuse din câte cinci sunete. Totodată, în unele localități vor fi testate inclusiv echipamentele de avertizare vocală a populației pentru iminența producerii unor dezastre naturale – inundații, în special -, dar și a unui război !
În contextul alarmării de astăzi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Șerban Cantacuzino” Prahova, recomandă locuitorilor din județ “să rămână calmi şi să urmărească informările reprezentanţilor pompierilor. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma «exerciţiu». Alarmarea se realizează în scopul luării măsurilor de protecţie a cetățenilor și a bunurilor acestora, precum şi pentru limitarea unor eventuale dezastre”.
Conform precizărilor făcute de către purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloaie, cele mai frecvente situații în care este alarmată populația prin intermediul sirenelor electrice și electronice se înregistrează pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care pun în pericol viața persoanelor. De asemenea, sistemul de înștiințare– alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în urma cărora în atmosferă ajung substanțe toxice sau în cazul ruperii unor baraje hidrotehnice ori al căderii unor obiecte din atmosferă. Nu în ultimul rând, sistemul de alarmare este pus în funcțiune pentru a atenționa populația asupra iminenței unui conflict armat.
În Prahova există 313 mijloace de alarmare- 72 electronice și 241 electrice -, acestea putând fi utilizate în cazul unor dezastre sau în alte situații de protecție civilă, fie de către autoritățile locale, fie centralizat, prin intermediul dispeceratelor.
În cazul de astăzi – când are loc o simulare– dar și în situațiile reale, responsabilitatea menținerii în stare de operativitate a sistemului de înștiințare/alarmare revine autorităților publice locale, pompierii derulând, periodic, acțiuni de control în teren, pentru verificarea funcționalității acestora. De exemplu, în cursul anului trecut, reprezentanții ISU Prahova au controlat starea de funcționare a 203 astfel de mijloace de alarmare.
Tor în anul 2016, salvatorii prahoveni au efectuat 59 exerciții de alarmare la nivelul localităților din județ, acestea fiind derulate în colaborare cu comitetul județean și comitetele locale pentru situații de urgență, cu instituțiile publice cu atribuții în managementul situațiilor de urgență și unii operatori economici.
Simularea de azi se derulează nu numai în Prahova, ci și în București, precum și în alte 12 județe, ieri fiind “alarmați” locuitorii din alte șapte județe.
În contextul acestei acțiuni care se derulează, la nivel național, până în data de 21 aprilie inclusiv, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat: „Este un exercițiu prin care testăm sirenele și obișnuim populația ce înseamnă fiecare sunet, ce înseamnă când sună așa sau când sună altfel. Este un exercițiu care s-a facut și în alte țări, prin verificarea sistemelor de înștiințare publică, a sirenelor în mod deosebit. Sirenele sunt cele care există în acest moment și, în urma exercițiilor, vom analiza dacă s-au auzit peste tot. Eventual, vom începe să ne gândim, ca, pe lângă sirenele clasice, să avem și modalități alternative de alarmare”.